Ce a declarat ministrul Muncii în privința majorării salariului minim

Ce a declarat ministrul Muncii în privința majorării salariului minim
Publicat: 21/12/2015, 18:30

Ministrul Muncii a explicat că în discuțiile de vineri cu partenerii sociali inițiativa majorării salariului minim la 1.200 de lei a aparținut sindicatelor.

„Noi realizăm consultarea, nu negocierea. Au fost două propuneri: sindicatele au propus majorarea la 1.200 lei din 1 ianuarie și a doua propunere a venit de la patronate, 1.200 lei cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de opt ore, la 1.050 lei. Comisia de dialog social a luat act de propuneri, iar în momentul de față analizează variantele. (…) Decizia aparține Guvernului, care va decide acest lucru până în 31 decembrie”, a afirmat ministrul.

Ana Costea a mai spus că după această analiză comisia de dialog social va trimite propunerea spre avizare la Consiliului Economic și Social, după care se va convoca Consiliul Național Tripartit, precizând că Guvernul analizează această decizie și din punct de vedere fiscal, financiar.

„Sunt zone în care acest salariu minim are un impact semnificativ. Trebuie să analizăm ca să nu facem mai mult rău decât bine”, a mai spus ministrul.

Inspectorul general de stat de la Inspecția Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a precizat că în 11 decembrie erau 1.402.329 de angați cu salariu minim de 1.050 de lei și 129.950 cu salariul de 1.200 de lei.

Premierul Dacian Cioloș declara, săptămâna trecută, după prezentarea finală a bugetului pentru 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârșitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că va convoca comisia tripartită pentru o discuție în acest sens. Decizia a venit după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut ca Guvernul să transmită când și cu cât va fi majorat salariul minim pe economie înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, precizând că este o „solicitare fermă” a formațiunii sale.

Duminică, liderul PNL Alina Gorghiu a declarat că liberalii au avut discuții informale cu membrii Guvernului, în care au cerut ca majorarea salariului minim pe economie să fie gândită în paralel cu reducerea poverii fiscale pe muncă.

”În discuțiile noastre informale (…) am rugat membrii Guvernului să se gândească în paralel cu creșterea salariului minim pe economie la posibilitatea reducerii poverii pe muncă. (…) A fost propunerea noastră și la dezbateriile Codului Fiscal, niciun partid nu s-a opus. Cu toții am agreat că în anul 2016 va fi principala măsură penntru stimularea muncii în România. Așteptăm acum să vedem dacă Guvernul va veni în întâmpinarea acestei opinii”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.

Ea a afirmat că în anul 2016 salariul minim pe economie va fi majorat, precizând, însă, că nu poate spune dacă mărirea se va aplica din luna ianuarie sau din vara anului viitor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună