Cioloș, despre românii ai căror copii au fost luați de statul norvegian: Situația este sensibilă

Cioloș, despre românii ai căror copii au fost luați de statul norvegian: Situația este sensibilă
Publicat: 24/12/2015, 08:32

„Situația este sensibilă pentru că, dacă facem presiuni prea mari și insistăm prea mult, autoritățile norvegiene au acționat pe baza unei legislații norvegiene care este foarte strictă din acest punct de vedere, al protecției copiilor. (…) Important e să păstrăm legătura, dar să nici nu lăsăm impresia unei presiuni, care se poate întoarce împotriva familiei respective și eficienței cu care putem acționa”, a afirmat premierul, într-o emisiune la postul Antena 3.

Cioloș a spus că inclusiv familia a cerut „discreție” în acest caz, dar a dat asigurări că autoritățile din România sunt în permanent contact cu familia. „MAE, prin ambasadă, este în contact cu familia încă din momentul în care au început problemele. (…) Acordă ambasada inclusiv asistență juridică familiei respective. E în contact cu autoritățile norvegiene. Am avut chiar astăzi (miercuri – n.r.) o discuție în acest sens cu ministrul Comănescu”, a spus prim-ministrul.

Premierul a afirmat că autoritățile vor folosi toate mijloacele eficiente la îndemână, „inclusiv statutul nostru de membru UE”, însă a subliniat că trebuie avută în vedere legislația norvegiană în acest caz.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin Ambasada României la Oslo, cunoaște și monitorizează cu atenție situația familiei cetățeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluați de către autoritățile de protecție a copilului din Norvegia.

Într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, MAE informează că misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară și că a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei.

În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție despre acest caz și a organizat consultări interinstituționale pentru evaluarea posibilităților de sprijin și intervenție la nivel bilateral.

”Părinții minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluționarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor 5 copii. Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informații suplimentare”, se arată în comunicat.

MAE subliniază că Ambasada României la Oslo urmărește îndeaproape evoluția cazului și este pregătită în continuare să ofere asistența consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, și soției sale norvegiance Ruth, asistentă medicală, au fost luați de la părinți de Serviciul de protecție a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecții fizice de la părinți. De asemenea, părinții ar fi suspectați de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Cei cinci copii au fost plasați în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopției internaționale pentru ei, potrivit reprezentanților familiei.

Daniel Bodnariu povestește că pe 16 noiembrie a avut loc o tragedie pentru familie. După ce le-au luat pe fete de la școală, reprezentanții Protecției Copilului au mers acasă la soții Bodnariu, i-au luat și pe cei doi băieți, mai mici, iar pe părinți i-au supus unui interogatoriu în urma cărora ar fi stabilit că nu sunt periculoși.

„S-au purtat cu ei de parcă ar fi fost niște criminali. Pe 17 noiembrie așteptau copiii acasă, că așa li s-a spus. Seara au venit patru polițiști să ia bebelușul de trei luni. Este un drept fundamental al mamei de a nu fi despărțită de bebelușul pe care îl alăptează”, a spus Daniel Bodnariu, precizând că acum părinții își pot vedea copiii de două ori pe săptămână câte două ore, însă pe băieți numai mamei îi este permis să îi vadă.

El a mai precizat că părinților li se va face anchetă socială în februarie, dar între timp au fost anunțați că se deschide procedura de adopție internațională pentru copii. Copiii au fost deja plasați în trei familii din două orașe.

„Nu înțelegem de ce a fost necesar să se folosească aceste măsuri extreme. Vrem să rămânem alături de ei până când acest caz se va rezolva. Cerem explicații privind aceste decizii care încalcă chiar și legile lor”, a mai spus Bodnariu..

Un avocat prezent la protest la arătat, la rândul său, că în România mai întâi se face anchetă socială și psihosocială pentru a se determina dacă un copil a fost abuzat și apoi este luat de la părinți. El a mai spus că soților Bodnariu le-au fost luați copiii fără explicație și că Marius Bodnariu a fost reținut fără a avea un avocat.

„Sperăm că acest abuz nu este sprijinit de statul norvegian. Credem că modul în care copiii cresc în familie trebuie să continue. Copiii vor crește cu traume emoționale și spirituale. Nu credem că doar violența fizică afectează copiii, ci mai ales cea emoțională”, a spus un alt protestatar.

Un prieten de familie a arătat, la rândul său, că Marius și Ruth au trăit o vreme în România, iar apoi s-au mutat în Norvegia.

„Viața de acolo e una prospera, dar acolo există, ca în orice alt popor, anumite legi. Organizația Barnevernet abuzează de legi și iau copiii din familiile lor. Și alte familii de români trăiesc cu teamă și spun că au impresia că copiii lor sunt urmăriți la școală. (…) Orice părinte se luptă să fie alături de cei dragi. Nu ne luați acest drept. Rugăm autoritățile norvegiene să ia măsuri pentru ca ei sa revină. Îi rugăm pe președintele Iohannis și pe premierul Cioloș să facă tot ce pot pentru a reuni familia”, a mai spus bărbatul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător