Prima pagină » Știri politice » Unde își petrec politicienii români vacanța de Crăciun

Unde își petrec politicienii români vacanța de Crăciun

Unde își petrec politicienii români vacanța de Crăciun
Liderii politici au transmis anul acesta mesaje de sărbători în special pe Facebook, postând poze cu bradul împodobit sau filmându-se lângă acesta, însă au evitat să-și anunțe și destinațiile de vacanță, mulți afirmând că vor rămâne acasă, în timp ce Klaus Iohannis a plecat deja în SUA.

Președintele Klaus Iohannis va petrece sărbătorile în Statele Unite ale Americii, în Florida, potrivit unor surse oficiale. Șeful statului a intrat deja în concediu și a plecat din țară, împreună cu soția sa, urmând să petreacă Crăciunul în Florida, însă este posibil ca președintele să rămână în SUA și pentru Anul Nou.

În seara Ajunului, Iohannis le-a transmis românilor „Crăciun fericit!” de pe Facebook, într-un mesaj video. „Nașterea Domnului este sărbătoarea pe care cu toții o așteptăm cu bucurie, pentru a fi împreună cu familia. Spiritul Crăciunului constă în a-i simți alături pe toți cei dragi și a celebra generozitatea, buna înțelegere și liniștea. Cu atât mai mult, în aceste momente suntem datori să ni-i amintim pe cei neajutorați, pe cei singuri, pe cei împovărați de boală sau de sărăcie și să ne încercăm să le aducem puțină alinare”, a spus președintele.

Klaus Iohannis și-a petrecut și o parte a lunii decembrie 2014 în Florida. Astfel, după câștigarea alegerilor prezidențiale și după ce și-a dat demisia de la Primăria Sibiu, dar înainte de depunerea jurământului ca președinte al României, Iohannis a petrecut o săptămână în Palm Beach. Șeful statului și soția au fost în vizită la o familie de prieteni români, cărora președintele le-a botezat copilul. Este vorba de omul de afaceri sibian Marius Vecerdea, care este finul și antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis.

În schimb, premierul Dacian Cioloș a afirmat, într-o emisiune la Antena 3, că va rămâne în țară și se va „retrage” undeva aproape de București, alături de soție, pentu a se putea întoarce, la nevoie, la Guvern. „O să mă retrag doar cu soția pentru câteva momente de liniște, pentru că a fost o perioadă foarte agitată în aceste ultime săptămâni și luni și mă aștept să fie la fel de agitate și în lunile următoare”, a spus prim-ministrul.

Întrebat ce cadou îi va face soției, Dacian Cioloș a spus, zâmbind, că are o „înțelegere” cu aceasta ca, de sărbători, să nu își ofere „cadouri materiale”. „Am renunțat de ceva vreme la cadouri materiale și ne oferim alt gen de cadouri și inclusiv această intimitate în care putem să discutăm în mod deschis anumite lucruri, să ne acordăm timp pentru noi, e un cadou în sine”, a afirmat Cioloș.

Ulterior, Dacian Cioloș a postat și pe Facebook un mesaj cu urări de sărbători românilor. „CRĂCIUN FERICIT alături de cei dragi! În pace, liniște și bucurie, cu credința că RE-NAȘTEREA e întotdeauna oportunitatea unui nou început. Care pentru a fi mai bun, depinde doar de noi. Cu respect!”, a scris prim-ministrul.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că va sta alături de familie, cel mai probabil, la domeniul său de la Turnu Măgurele, din Teleorman. „Voi pregăti porcul după ce este executat așa cum spun normele. Îl pregătesc, îl porționez. Cei mai buni șorici sunt cei pe care îi pregătesc eu. (…) Dacă o să gustați o mâncare mai bună făcută de un master chef decât cea pe care o fac eu, să nu-mi dați niciun ban”, le-a spus Dragnea jurnaliștilor, înainte de Crăciun. Acesta a spus că a învățat toate rețetele de la mama sa și îi place să le facă în fiecare an.

Dragnea a spus că i-a gătit sarmale și lui Victor Ponta. „Dacă o să-mi spuneți că ați mâncat vreodată sarmale mai bune decât cele pe care le fac eu… Fac două feluri de sarmale. Victor a mâncat sarmale făcute de mine și a recunoscut că sunt cele mai bune. Dacă vreți să facem și o mâncare de fiță, o să vă gătesc niște creveți”, a mai spus Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, își petrece Crăciunul acasă, alături de soție, postând pe Facebook fotografii din jurul bradului.

La rândul ei, liderul PNL Alina Gorghiu a transmis românilor, de pe Facebook, un mesaj de „Sărbători fericite!”, filmându-se lângă un brad împodobit. „De Crăciun se face un singur fel de politică, și anume politica familiei și politica dragostei și politica gândurilor frumoase și bune. (…) E timpul să lăsăm deoparte politica, munca, problemele, iar de telefon nu ne atingem decât ca să le trimitem celor dragi gânduri bune”, a spus Gorghiu.

Victor Ponta a transmis, tot pe Facebook, urări de sărbători românilor, postând o fotografie cu bradul său de Crăciun, iar Traian Băsescu a postat un mesaj similar, alături de o fotografie cu o icoană. Anterior, însă, fostul președinte Băsescu s-a folosit de Facebook pentru a lansa un atac la adresa oficialilor europeni, care ar fi început să transmită mesaje cu „Felicitări de sezon” în loc de „Crăciun Fericit”, pentru a nu-i deranja pe „islamiști”.

„Pentru a nu-i supăra pe islamiștii veniți buluc în inima Europei, politicienii de la Bruxelles au stabilit să nu mai spună și să nu mai scrie „Crăciun Fericit”, ci „FELICITĂRI DE SEZON”. Mai este puțin și-l vom înlocui și pe Moș Crăciun cu Moș Gerilă. Vă sună cumva cunoscut?”, a scris, deranjat, Traian Băsescu pe Facebook, în Ajunul Crăciunului.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis și el urări pe Facebook, printr-o fotografie cu o felicitare semnată de președintele Senatului. „Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă doresc multă sănătate, împliniri, zile senine, prosperitate, pace și gânduri bune”, a scris acesta.

Liberalul Cristian Bușoi, proaspăt desemnat candidat PNL la Primăria Capitalei, a transmis și el urări de sărbători și a postat pe Facebook fotografii cu el în vizită la un spital pentru copii cu afecțiuni oncologice, dar și cu soția și cu fiica sa, în vârstă de doar o lună.

Citește și