Un actor celebru nu poate scăpa de trecutul său rebel. Ce veste neașteptată a primit de sărbători

Un actor celebru nu poate scăpa de trecutul său rebel. Ce veste neașteptată a primit de sărbători
Publicat: 25/12/2015, 14:29

„Și-a plătit datoria față de societate și merită o reabilitare completă și fără condiții”, a declarat guvernatorul Jerry Brown, în Ajun de Crăciun, ziua în care astfel de grațieri sunt acordate în mod tradițional în statul american California.

Alături de Robert Downey Jr., alte 91 de persoane au fost grațiate, joi, pentru diverse tipuri de condamnări.

Starul hollywoodian a fost condamnat după ce Poliția a găsit în automobilul său heroină, cocaină și o armă de foc, în timpul unei arestări a actorului, ce a avut loc la Los Angeles, în 1996. Robert Downey Jr. a petrecut mai multe luni în închisoare în 1999, înainte de a fi plasat în regim de libertate condiționată, care a fost anulat de instanță abia pe 17 decembrie 2002.

După eliberarea din închisoare, actorul „a dus o viață onestă și dreaptă, a făcut dovada unor bune moravuri și s-a comportat ca un cetățean care respectă legea”, se afirmă în comunicatul prin care guvernatorul californian a anunțat această grațiere oficială.

Grațierea nu șterge însă condamnarea din cazierul judiciar al starului, dar îi redă drepturile sale de cetățean, în special acela de a vota și acela de a putea fi desemnat ca jurat în cadrul unor procese.

Încă dinainte de arestarea sa din 1996, problemele pe care starul american le avea cu justiția și cu dependența de cocaină și heroină au amenințat să distrugă o carieră artistică promițătoare, marcată de o nominalizare la Oscar, primită pentru interpretarea unei legende a filmului mut, Charlie Chaplin, în filmul „Chaplin” din 1992.

Robert Downey Jr. a reușit însă să își transforme radical viața și a revenit în atenția presei în ultimul deceniu, devenind unul dintre cel mai populari și mai profitabili actori de la Hollywood, în special grație rolului principal din franciza „Iron Man”, în care interpretează un miliardar devenit super-erou, care salvează lumea. De asemenea, starul american a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din comedia „Tropic Thunder” din 2008.

Starul american a impresionat publicul și criticii de cinema și cu rolurile din alte filme, precum „Air America”, „Născuți asasini”, „The Outsider”, „Săruturi și focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang”, „Noapte bună și noroc!/ Good Night, and Good Luck”, „Incredibilul Hulk”, două pelicule din seria „Sherlock Holmes” și filmele din franciza SF „Răzbunătorii/ The Avengers”.

În 2015, Robert Downey Jr. a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiți actori de la Hollywood pentru al treilea an consecutiv, cu venituri de 80 de milioane de dolari.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...