Ce le-a spus unul dintre teroriștii din Paris polițiștilor belgieni

Ce le-a spus unul dintre teroriștii din Paris polițiștilor belgieni
Publicat: 27/12/2015, 12:48

Locotenent, logistician, kamikaze ratat sau recrutor? Rolul exact al lui Salah Abdeslam, în vârstă de 26 de ani, un infractor mărunt din comuna Molenbeek de la Bruxelles, rămâne de stabilit.

Dar dincolo de statutul său de al „zecelea om” probabil în atacuri, rolul său pare esențial în geneza celor mai sângeroase atacuri din istoria Franței, soldate cu 130 de morți. Mai ales din perspectiva legăturilor strânse pe care le avea cu Abaaoud, ucis la vârsta de 28 de ani, pe 18 noiembrie, în asaltul asupra apartamentului de la periferia pariziană în care s-a refugiat împreună cu un complice încă neidentificat.

Mai mulți apropiați audiați au povestit cum, până la plecarea lui Abaaoud în Siria, la începutul lui 2013, acești doi „adevărați mici huligani” au dat „400 de lovituri”, „întotdeauna împreună”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

La sfârșitul lui 2015, la o lună și jumătate după dezmembrarea celulei jihadiste de la Verviers, în Belgia, al cărei lider era Abaaoud, anchetatorii belgieni îl audiau pe Abdeslam, despre care știau că avea legături cu mișcarea islamistă radicală de la Molenbeek. Ei erau de asemenea convinși că acesta se aflase de curând în contact cu Abaaoud, potrivit acestei surse.

– Un musulman „nu prea practicant”

Abaaoud nu mai era, la acea vreme, doar un complice la mici infracțiuni al lui Abdeslam, ci o țintă prioritară a serviciilor antiteroriste europene. Pentru Abdeslam, el rămânea „un tip de treabă”, pe care-l cunoștea de „peste zece ani”, cu care „își petrecea tot timpul”, „un prieten bun”, potrivit sursei apropiate dosarului. El spunea că l-a pierdut un pic din vedere, că-i respinge acțiunile, dar adăuga că „în afară de jihad, e un om bun”.

În afară de Verviers, Abaaoud era vizat la acea vreme de o condamnare la 20 de ani de închisoare pentru că l-a răpit, la începutul lui 2014, pe fratele său mai mic, în vârstă de 13 ani, și l-a dus în Siria. El apărea în anchete vizând mai multe acțiuni sau planuri teroriste din ultima vreme.

Iar Abaaoud este „protagonistul principal” al unei înregistrări video de propagandă jihadistă, difuzate în martie 2014, în care apare, cu o expresie de plăcere pe față și exprimându-și satisfacția, la volanul unui automobil de teren cu tracțiune integrală, târând cadavre ale unor militari sirieni, și jucându-se cu capete despărțite de trupuri.

În cursul audierii, Salah Abdeslam nu avea cum să nu știe că prietenul său devenise un personaj important în cadrul organizației Statul Islamic (SI), părând să fie unul dintre cadrele subgrupării al-Battar.

Însă Abdeslam avea un profil derutant, el fiind descris de apropiați ca un musulman „nu prea practicant”, care „ieșea în cluburi”, „bea alcool și nu se ruga” sau nu se ruga prea des. El a evocat, în anturajul său, veleitățile de a pleca în Siria, la sfârșitul lui 2014, dar și o căsătorie, potrivit unei surse apropiate anchetei.

De asemenea, frecventa cazinouri: în iunie 2014 a fost la Breda (Olanda) împreună cu trei bărbați, inclusiv fratele său Brahim, unul dintre atacatorii sinucigași de pe 13 noiembrie; la jumătatea lui 2015 a fost la Bruxelles, împreună cu Ahmed Dahmani, un infractor din capitala belgiană, radicalizat și arestat în Turcia la câteva zile după atacuri.

– Prins cu canabis

În iulie Abdeslam este controlat de către vameși, în Haut-Rhin, și este prins cu un pic de canabis, un drog pe care mai mulți membri ai mișcării radicale de la Molenbeek păreau să-l consume în mod regulat.

Însă biografia recentă a lui Abdeslam prezintă anumite aspecte mai puțin inofensive. El călătorește în Europa: în Grecia, împreună cu Dahmani, la începutul lui august, apoi în Austria și în Ungaria, cu valul de migranți veniți din Siria. Tot el a închiriat mașini și locuințe pentru membrii comandourilor. A folosit numeroase telefoane mobile.

Cu trei zile înainte de atacuri, el ia masa, la Bruxelles, împreună cu o cunoștință, și plânge fără să dea explicații, potrivit unei surse apropiate anchetei. A doua zi, el sună un interlocutor, în Belgia, cu un număr german. În aceeași zi este reperat pe o autostradă franceză, împreună cu Mohamed Abrini, alt fugar. Se întorcea în Belgia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal