Activiștii au făcut anunțul pe contul lor de Twitter, Operation Paris: „Luna aceasta, am lucrat în tăcere. Am dejucat deja un atac ISIS împotriva Italiei. Sperăm să prevenim și alte atacuri”, au precizat cei de la Anonymous, potrivit Daily Mail.
Anonymous a promis că va dezactiva conturile online ale jihadiștilor, după atacurile teroriste de luna trecută de la Paris, care s-au soldat cu 130 de morți.
Hackerii nu au oferit detalii suplimentare despre dezamorsarea atacului care viza Italia. Activiștii au publicat recent o listă actualizată a conturilor de Twitter care fac propagandă pentru ISIS.
Operațiunea Paris (#OpParis) îi îndeamnă pe hackerii Anonymous să compromită site-urile ISIS și să publice online informațiile prețioase, care ar putea duce la dejucarea atacurilor teroriste.
La începutul lunii decembrie, Anonymous a lansat un atac cibernetic masiv asupra Turciei, țară pe care o acuză de susținerea ISIS.
Anonymous a dezactivat 40.000 de site-uri în Turcia, după ce a atacat unele din cele mai importante servere din această țară.
Colectivul de hackeri a amenințat că va sabota serverele aeroporturilor, băncilor, armatei și ale guvernului din Turcia, dacă statul nu renunță să mai sprijine ISIS.