Minimum 50% din noile mijloace de transport în comun ar putea să fie acționate electric

Minimum 50% din noile mijloace de transport în comun ar putea să fie acționate electric
Publicat: 28/12/2015, 10:38
Actualizat: 28/12/2015, 17:36

„Autoritățile publice locale, regiile autonome și societățile comerciale aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale vor achiziționale mijloace de transport în comun acționate electric într-o proporție de minim 50% din necesarul de achiziții viitoare”, prevederile aplicându-se și în cazul microbuzelor și autobuzelor școlare, potrivit Legii privind promovarea transportului ecologic, depusă la Senat de șase parlamentari social-democrați și doi liberali.

Proiectul de lege extinde obligativitatea achiziționării mijloacelor de transport ecologice și asupra societăților comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii și zonele metropolitane.

Astfel, potrivit actului normativ ”societățile comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii și zonele metropolitane vor asigura începând cu anul 2020 un parc auto acționat electric în proporție de minim 50%”.

Proiectul de lege ar urma să producă efecte începând cu anul următor celui de intrare în vigoare a prezentei legi, dacă inițiativa legislativă va întruni sprijinul parlamentarilor.

Legea își propune să reducă poluarea în aglomerările urbane, prin diminuarea consumului de benzină și motorină, cât și să promoveze noile tehnologii în transport, potrivit expunerii de motive.

”Mijloacele de transport în comun acționate electric au o contribuție benefică asupra sustenabilității economice și ecologice a comunităților pe care le deservesc”, susțin inițiatorii.

Expunerea de motive mai arată că ”la nivelul UE circa 28% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt datorate transporturilor și 84% dintre acestea revin transportului rutier, cu mențiunea că 10% provin din traficul urban”, iar ”transportul ecologic se referă de regulă la orice mijloc de transport ce implică diminuarea combustibilului lichid”.

Senatul este prima cameră sesizată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță