Prima pagină » Magazin » Topul țărilor unde educația te costă o avere

Topul țărilor unde educația te costă o avere

Topul țărilor unde educația te costă o avere
Cu toate că Marea Britanie și Statele Unite ale Americii sunt cunoscute pentru taxele mari ale universităților, acestea nu se află pe primele locuri în acest top.

Expert Market, citat de Business Insider, a analizat date cu privire la taxele universitare pentru anul academic 2014/2015 și raportul Gallup Median Self-Reported Income report din 2013.

Topul, care se bazează pe taxele universitare pentru studii de licență, arată că unii părinți sunt dispuși să plătească chiar și peste 90% din venituri pentru educația copiilor lor.

 

11. Japonia

Costul total al taxelor de școlarizare: 24.000 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 18%

În Japonia există peste 500 de universități, ceea ce ajută la menținerea unor taxe de școlarizare scăzute.

 

10. Singapore

Costul total al taxelor de școlarizare: 35.400 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 36%

În Singapore există doar cinci universități publice, iar taxele sunt foarte mari, însă țara este a treia cea mai bogată din lume, prin urmare părinții au venituri ridicate și nu cheltuiesc mare parte din salariu pe educația copiilor.

 

9. Marea Britanie

Costul total al taxelor de școlarizare: 40.290 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 42%

Taxele universitare din Marea Britanie sunt atât de ridicate încât se ridică la aproape jumătate din veniturile unei gospodării cu venituri medii.

 

8. Lituania

Costul total al taxelor de școlarizare: 23.904 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 48%

 

7. Ucraina

Costul total al taxelor de școlarizare: 23.200 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 52%

La un moment dat, Ucraina avea mai multe universități decât Italia, Germania, Polonia și Belgia la un loc. Din cele 900 au mai rămas aproximativ 200, iar unele dintre ele au institute militare specializate pentru a oferi absolvenților posibilitatea de a se înrola în armată cât mai repede.

 

6. Statele Unite ale Americii

Costul total al taxelor de școlarizare: 91.832 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 53%

Statele Unite sunt cunoscute pentru taxele de școlarizare ridicate.

 

5. Malaezia

Costul total al taxelor de școlarizare: 18.000 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 55%

Țara are în jur de 20 de universități, iar taxele sunt competitive în comparație cu restul lumii, însă nivelul salarial este mult mai scăzut.

 

4. Chile

Costul total al taxelor de școlarizare: 23.600 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 73%

Potrivit unui raport OECD, venitul mediu în Chile este de doar 17.773 de dolari, o familie făcând sacrificii foarte mari pentru a achita taxele de școlarizare.

 

3. Estonia

Costul total al taxelor de școlarizare: 38.400 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 76%

 

2. România

Costul total al taxelor de școlarizare: 25.200 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 86%

Business Insider scrie că în România există un număr mare de studenți, în special la medicină, iar costurile pot fi suportate doar de cei bogați.

 

1. Ungaria

Costul total al taxelor de școlarizare: 34.200 de dolari

Procentul din salariu cheltuit pe taxele universitare: 92%

Autor