13:54
Saida Halikova, în vârstă de 24 de ani, și Elena Archahanova, a cărei vârstă nu a fost precizată, au fost condamnate la tribunalul militar din regiunea Moscova la cinci ani și șase luni, respectiv la cinci ani și trei luni de închisoare, a declarat purtătorul de cuvânt al instanței, Irina Jirnova.
„Cele două tinere au recunoscut că au transferat bani unor membri ai organizației teroriste sunnite Stat Islamic”, a precizat Irina Jirnova, fără a preciza cuantumul sumelor.
Potrivit anchetatorilor, tinerele vindeau obiecte pe care le fabricau acasă după care transferau banii teroriștilor.