Președintele extremiștilor de la „64 de Comitate”, reținut

Președintele extremiștilor de la 64 de Comitate, reținut
Publicat: 30/12/2015, 10:07
Actualizat: 30/12/2015, 14:05

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au reținut, marți noapte, pe SzÅ‘cs Zoltán pentru instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.

Președintele „Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania va fi dus, miercuri, la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

DIICOT a arătat, într-un comunicat de presă, că în 10 octombrie, SzÅ‘cs Zoltán i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a Mișcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

„Există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă «Mișcarea de Tineret 64 de Comitate» – HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului «Ținut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea «Ungariei Mari», în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM, suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul Beke Istvan Attila, membru marcant al respectivei formațiuni naționalist-extremiste concluzionând: «Facem»”, se arată în comunicatul DIICOT.

Sursa citată arată că, fiind un promotor al sloganului „Ținutul Secuiesc nu e România!” și convins fiind că, pentru atingerea obiectivelor autonomist-separatiste promovate în Transilvania de membrii grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM, „trebuie să se pășească pe drumul faptelor, totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate”, în calitatea deținută de președinte al HVIM Transilvania, în 10 octombrie 2015, SzÅ‘cs Zoltán le-a trasat membrilor celulei Târgu Secuiesc a HVIM sarcina de a monta dispozitive explozive improvizate.

În 13 octombrie, el a părăsit România, revenind în țară în 20 decembrie 2015.

„Ulterior acestui moment, suspectul S. Z. a efectuat demersuri de contactare a membrilor familiei inculpatului Beke Istvan Attila și a celorlalți participanți la ședința din data de 10.10.2015 în vederea adoptării unei poziții publice unitare cu privire la evenimentele ce au precedat momentul arestării inculpatului Beke Istvan Attila”, arată DIICOT.

Conform sursei citate, marți procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut patru percheziții la domiciliul și reședintele lui SzÅ‘cs, acesta fiind adus, marți seară, la audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, SzÅ‘cs Zoltán a fost ridicat de anchetatori de la locuința primarului comunei Brețcu, județul Covasna, fiica acestuia fiind concubina șefului „Mișcării de Tineret 64 de Comitate”.

Pe pagina de Facebook a organizației „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Transilvania (HVIM) se arăta că SzÅ‘cs Zoltán se afla la logodnica sa, într-un sat, de unde a fost luat de anchetatori și dus la locuința sa, pentru percheziții.

Aceeași sursă a menționat că din locuința lui SzÅ‘cs au fost ridicate cărți scrise de Wass Albert și simboluri naționale maghiare. Reprezentanții organizației au susținut că inițial avocatului acestuia nu i s-a permis să participe la audieri, dar în final anchetatorii au acceptat acest lucru. De asemenea, percheziții ar fi avut loc și la locuința bunicii lui SzÅ‘cs

„Dreptatea e de partea noastră în continuare, pot să încerce orice! Coloana vertebrală a secuiului nu poate fi ruptă!”, au susținut reprezentanții organizației.

Cetățeanul român de etnie maghiară Beke Istvan Attila, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat preventiv în 1 decembrie, de Curtea de Apel București, la cererea procurorilor DIICOT, care îl acuză de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Potrivit anchetatorilor, Beke, membru marcant al extensiei în România a structurii naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi intenționat să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

Anchetatorii au găsit la perchezițiile făcute în imobilul folosit de Beke Istvan Attila sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acționarea de la distanță, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar și un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare, că în 10 octombrie, în județul Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri HVIM, la care s-a propus amplasarea și detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, cel care a făcut propunerea spunând că are o cutie de petarde acasă ce poate fi folosită în acest sens.

În timpul întâlnirii s-ar fi convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, iar apoi acesta să îl amplaseze într-un coș de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare.

Beke Istvan a declarat în fața procurorilor DIICOT că discuțiile interceptate de SRI în care se plănuia confecționarea unui dispozitiv exploziv improvizat și detonarea în public, la manifestările de Ziua Națională organizate la Târgu Secuiesc, sunt „prostii” și că nu intenționa să facă așa ceva, potrivit referatului.

„Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităților maghiare din afara Ungariei și pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizației radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte.

Gruparea a respins, pe 1 decembrie, acuzațiile anchetatorilor români conform cărora Beke Istvan ar fi încercat să detoneze o bombă la Târgu Secuiesc, pe parcursul manifestărilor de Ziua Națională a României.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar