Primarul Costel Nazare din comuna Concesti, județul Botoșani, și-a propus să atragă noi locuitori prin această ofertă generoasă.
„Am luat această decizie pentru că populația scade dramatic în comună. A trebuit să facem ceva. Este o idee pe care deja o punem în practică. Prin hotărâre de Consiliu Local am și alocat bani pentru această măsură”, a declarat primarul.
Primarul vrea să cumpere case abandonate sau nefinalizate, să le refacă și să le ofere celor care vin să locuiască la Concesti.
250.000 de lei au fost alocați pentru proiect într-o prima fază, iar fondurile vor fi suplimentate în funcție de necesități. Inițial vor fi puse la dispoziție 5 case.
În prezent, în Concești mai trăiesc mai puțin de 2.000 de oameni, în condițiile în care mulți localnici au plecat la muncă în străinătate și nu mai vor să se întoarcă.
Majoritatea locuitorilor din comună sunt bătrani, din acest motiv primarul dorind să atragă în comună familii cu copii, scrie ziare.com.
Costel Nazare promite că noii locuitori își vor găsi și de muncă o dată ce se vor muta. „Vor găsi cu siguranță și loc de muncă. Îi vom ajuta. Dacă vin mai mulți, ne gândim să suplimentăm până la 12 case”, adaugă primarul.