În acest sens, Federația Română de Fotbal a dat în judecată Societatea Română de Televiziune (SRTv), dosarul fiind înregistrat pe 30 decembrie 2015, la Tribunalul București.
Obiectul dosarului este „procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată”, iar primul termen în acest proces a fost stabilit pentru 19 februarie 2016, potrivit informațiilor disponibile pe Portalul Instanțelor de Judecată din România.
Surse din TVR au declarat, pentru MEDIAFAX, că Federația Română de Fotbal dorește ca Televiziunea Română să îi plătească penalități de câteva sute de mii de lei pentru că televiziunea publică ar fi întârziat anumite plăți către FRF în legătură cu difuzarea unor meciuri ale echipei naționale de pe teren propriu din campania pentru Euro 2012, care s-au jucat în 2010 și 2011.
În acest sens, anul trecut au existat mai multe discuții între reprezentanții TVR și cei ai FRF, însă aceștia nu s-au înțeles cu privire la valoarea acestor penalități. „FRF spunea o sumă, TVR nu era de acord cu ea. Fiind vorba despre penalități de întârziere a plății, acestea puteau fi discutabile”, au spus sursele citate.
Procesul nu are nicio legătură cu meciurile actuale sau viitoare, din preliminarii, fiind o situație care vizează doar meciuri de pe teren propriu din campania pentru Euro 2012, au mai afirmat sursele citate.
Până în momentul difuzării acestei știri, Televiziunea Română nu a prezentat un punct de vedere oficial cu privire la acest subiect.
Pe de altă parte, potrivit legislației în vigoare, Televiziunea Română nu poate intra în insolvență. Despre eventuala modificare a legislației astfel încât Televiziunea Română să poată intra în insolvență s-a discutat de mai multe ori în ultimii ani, fără însă a se face o acțiune concretă în acest sens.
Discuțiile privind insolvența s-au purtat în contextul în care TVR a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condițiile în care datoriile istorice ale Televiziunii Române se ridică la peste 180 de milioane de euro.