Digi24
„Regulamentul FIFA spune foarte clar termenele când jucătorii pot fi chemați la echipa națională și pentru cât timp. FIFA nu prevede turnee de pregătire. De-abia în luna martie mai este o perioadă de meciuri amicale. Mai departe e vorba de o bună înțelegere între cluburi și Federație. Nimeni nu poate obliga Steaua să trimită jucătorii la națională, dar nici amenințările nu-și au locul.
Dacă administrația clubului și actuala conducere tehnică decide să nu lase jucătorii la națională, nimeni nu le poate impune altfel. În același timp, nici naționala nu poate să renunțe la unii jucători de la Steaua, chiar dacă nu participă la acest turneu de pregătire”, a spus Mircea Sandu la Dolce Sport.