Comisie pentru verificarea modului în care sunt tratați pacienții unui centru social din județul Argeș

Comisie pentru verificarea modului în care sunt tratați pacienții unui centru social din județul Argeș
Publicat: 08/01/2016, 18:25
Actualizat: 08/01/2016, 19:18

Consiliul Județean Argeș a anunțat, printr-un comunicat dat publicității vineri, că „o comisie de analiză administrativă” a fost înființată pentru a verifica modul în care sunt tratate persoanele internate în Complexul de Locuințe Protejate Buzoești, instituție aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisia, din care fac parte secretarul județului Argeș, reprezentanți ai Consiliului Județean și ai DGASPC, „va analiza și va dispune, în cel mai scut timp măsurile legale ce se impun”, precizează sursa citată.

Consiliul Județean a menționat că decizia de a se constitui o comisie care să verifice ce se întâmplă în centrul social de la Buzoești a fost luată „ca urmare a aspectelor apărute în mass-media privind o serie de nereguli” care ar fi avut loc în respectivul centru.

Complexul de locuințe protejate Buzoești, care se află în subordinea DGASPC Argeș, este un centru social format din patru locuințe de tip familial cu câte patru – șase locuri fiecare, centrul social găzduind persoane cu dizabilități. Complexul de locuințe sociale a fost inaugurat în martie 2014, fiind construit ca urmare a închiderii Centrului de recuperare și reabilitare Vulturești.

Potrivit datelor făcute publice pe portalul Consiliului Județean Argeș, după închiderea acestui centru, în baza unui proiect care a costat peste 5,8 milioane lei, mare parte din banii alocați dintr-un împrumut acordat Guvernului de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, au fost redeschise alte două centre, respectiv cel de la Buzoești și un Complex de servicii sociale la Vulturești, care include un centru de recuperare și reabilitare pentru persoane cu afecțiuni neuropsihice și o locuință protejată.”

Conform datelor oficiale de pe portalul Consiliului județean Argeș, în anul 2014 costul mediu pentru întreținerea unei persoane cu handicap în complexul de servicii de la Vulturești a fost de peste 36.000 de lei pe an.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...