Atentat în Egipt. Islamiștii au deschis focul în stațiunea Hurghada. Trei occidentali au fost răniți. Atacatorii, împușcați mortal

Publicat: 08/01/2016, 22:37

UPDATE 22:35. „Toți atacatorii au fost împușcați mortal; unul avea o vestă explozivă, care a fost dezamorsată”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului egiptean de Interne.

Trei turiști străini – doi germani și un danez – au fost răniți în atac, fiind transportați la spitale locale.

Conform presei, cel puțin unul dintre răniți este un turist suedez.

Atacul a avut loc la Hotelul „Bella Vista” din Hurghada, stațiune situată pe litoralul Mării Roșii.

Știrea inițială. „Doi turiști occidentali au fost răniți în atac, fiind transferați la Spitalul Nil din Hurghada”, a declarat Khaled Megahed, purtătorul de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătății, citat de publicația Ahram.

Potrivit postului Al Arabiya, teroriștii au venit pe mare și au deschis focul la un hotel frecventat de turiști străini.

Doi atacatori au fost împușcați mortal de forțele de ordine. Nu este clar dacă mai este vreun terorist în libertate.

Potrivit postului Al Arabiya, teroroștii au venit pe mare și au deschis focul la un hotel frecventat de turiști străini.

Cel puțin doi cetățeni străini au fost răniți în atac, informează site-ul agenției Reuters.

Incidentul prezintă caracteristicile unui complot al rețelei teroriste Stat Islamic, activă în Siria, Irak, nordul Egiptului și nordul Libiei.

Potrivit agenției Reuters, cei doi turiști răniți sunt un german și un danez.

Unul dintre autorii atacului a fost împușcat mortal de forțele de ordine, iar altul a fost rănit și arestat.

Martori au declarat că agresorii aveau drapele ale rețelei teroriste Stat Islamic. Filiala egipteană a organizației teroriste, Provincia Sinai, a revendicat joi un atac care a vizat un autocar cu turiști israelieni, în Cairo. De asemenea, grupul terorist a asumat doborârea unui avion de pasageri rus, în nordul Egiptului, în 2015, incident soldat cu 224 de morți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024