Mii de persoane au protestat în Polonia față de noile legi privind presa

Mii de persoane au protestat în Polonia față de noile legi privind presa
Publicat: 09/01/2016, 22:08

Câteva mii de oameni au protestat în fața televiziunii publice din Varșovia. Potrivit postului public Radio Polonia, proteste pentru „o presă liberă” au avut loc și în orașele Poznan, Wroclaw și Cracovia.

„Vrem să ne exprimăm solidaritatea cu presa independentă și opoziția față de atacul condus în prezent la adresa acesteia”, a declarat Mateusz Kijowski, șeful Comitetului pentru Apărarea Democrației.

Noua lege, care a fost criticată de opoziția poloneză și a stârnit îngrijorare din partea UE, prevede ca membrii Consiliului național media să fie numiți de guvernul conservator de la Varșovia, iar această nouă structură va putea numi directorii posturilor publice de radio și televiziune.

De altfel, conducerea instituțiilor publice de presă a fost deja înlocuită vineri.

Comisia Europeană a anunțat duminica trecută că va dezbate situația statului de drept în Polonia pe 13 ianuarie, fiind prima etapă a declanșării unei posibile proceduri de sancționare.

Decizia CE vine în urma sesizării făcute de comisarul german al UE, Gunther Oettinger, care a acuzat Polonia de încălcarea unor valori fundamentale comune ale UE privind libertatea presei.

Partidul Lege și Justiție (PiS), care a câștigat alegerile generale desfășurate pe 25 octombrie în Polonia și guvernează singur, susține că jurnaliștii de la posturile publice nu sunt obiectivi în relatările referitoare la PiS.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...