O jurnalistă din Marea Britanie a primit acasă un refugiat. Ce a urmat

Publicat: 10/01/2016, 12:09
Actualizat: 05/07/2016, 19:33

Odată ajunși în Europa, refugiații sirieni trebuie să se adapteze la țara adoptivă, la o nouă viață, departe de tot ceea ce le este cunoscut. Acesta este și cazul lui Yasser. El a ajuns în Anglia singur, urmând să îi aștepte și pe soția și copilul său. Pentru că era singur, nu reprezenta o prioritate în ceea ce privește programele de integrare a refugiaților.

Norocul lui s-a numit Helen Pidd. Femeia, jurnalist la publicația The Guardian, a aflat povestea sa și l-a luat la ea acasă, pentu a-l ajuta să se integreze în noua lui țară. Cei doi au devenit foarte buni prieteni, după cum afirmă chiar Helen într-un articol publicat în ziarul britanic.

Yasser a petrecut alături de Helen Crăciunul, a mers cu aceasta chiar și la o petrecere de Halloween. Jurnalista spune că un rol foarte important l-au avut și prietenii ei, care l-au făcut pe Yasser să se simtă ca acasă: l-au învățat engleză, au vorbit tot timpul cu el, i-au reparat bicicleta și i-au arătat cum să meargă pe ea astfel încât să fie în siguranță.

„Se spune că e nevoie de un întreg sat ca să crești un copil. Eu cred că este nevoie de o întreagă societate pentru a integra un refugiat”, a spus Helen.

Faptul că a stat într-o casă cu o femeie cu care nu avea nicio legătură a fost o noutate pentru Yasser, acest lucru nefiind permis în Siria. „În Siria acesta este un lucru neobișnuit. Aveam prietene femei, ieșeam cu ele în oraș, însă era imposibil să locuiesc cu ele în aceeași casă”, a povestit Yasser.

Helen a fost umită să vadă că Yasser s-a implicat în problemele societății engleze. Când a văzut la televizor transmisiuni live din timpul inundațiilor din nordul Angliei, bărbatul a mobilizat un grup de sirieni care au ajutat familiile la curățenie.

Între timp, familia lui Yasser a ajuns în Anglia și astfel, bărbatul a putut aplica pentru un adăpost.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună