Johnny Depp, mai bogat cu 35 milioane de dolari. Cui i-a vândut iahtul „Amphitrite”

Publicat: 10/01/2016, 19:12

Romanciera britanică a luat decizia de a cumpăra acel iaht de lux după ce a petrecut o vacanță la bordul ambarcațiunii respective alături de soțul ei Neil și de cei doi copii ai cuplului, David și Mackenzie, în 2015.

Potrivit jurnaliștilor de la tabloidul The Sun, scriitoarea J.K. Rowling „s-a îndrăgostit pur și simplu” de acel iaht ce are o lungime de 47,5 metri, pentru a cărui recondiționare și modernizare Johnny Depp a plătit o sumă de peste 8 milioane de dolari. Starul hollywoodian a acordat ambarcațiunii numele „Vajoliroja”, după prenumele fostei sale partenere de viață, Vanessa Paradis, și ale celor doi copii ai lor, Lily-Rose și Jack.

După despărțirea din 2012 de Vanessa Paradis, Johnny Depp a redenumit iahtul, acordându-i numele „Amphitrite”, chiar în ziua în care s-a căsătorit cu actrița Amber Heard.

Starul hollywoodian a dorit, inițial, să vândă ambarcațiunea unui magnat american din domeniul transportului maritim.

Potrivit The Sun, iahtul celebrului actor a fost redecorat pentru a semăna cu o corabie de pirați, iar printre elementele de mobilier pe care le conține se află câteva canapele roșii, decorațiuni rustice și chiar o sculptură ce imită capul unui pirat.

Iahtul este înzestrat cu echipamente sportive diverse, inclusiv pentru practicarea sporturilor nautice, dar și cu un cinematograf, televiziune prin satelit și o sală de jocuri video. Ambarcațiunea poate să primească la bordul ei până la 10 persoane, alături de cei nouă membri ai echipajului, și poate fi închiriat pentru vacanțe de o săptămână, contra sumei de 115.200 de dolari.

În vârstă de 50 de ani, J. K. Rowling, care înainte de a-și publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit revistei Forbes. Totodată, J.K. Rowling este considerată una dintre cele mai influente femei britanice.

Cărțile „Harry Potter” au fost publicate între anii 1997 și 2007 și au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe în rolul lui Harry, Emma Watson ca Hermione Granger și Rupert Grint ca Ron Weasley. Filmele au avut încasări totale de peste 7,7 miliarde de dolari pe plan mondial.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?