Prima pagină » Magazin » David Bowie a fost incinerat la New York

David Bowie a fost incinerat la New York

David Bowie a fost incinerat la New York
Cântărețul britanic David Bowie a fost incinerat la New York, în cadrul unei ceremonii discrete, la care nu au participat nici familia, nici prietenii apropiați ai artistului, potrivit mai multor surse citate de presa internațională, informează bbc.com.

Incinerarea artistului britanic a avut loc la scurt timp după decesul acestuia, evitând astfel o ceremonie funerară tradițională, din dorința lui David Bowie, care a ținut întotdeauna extrem de mult la caracterul intim al vieții private.

Respectând ultimele dorințe ale cântărețului, nici familia, nici prietenii apropiați ai starului britanic nu au fost prezenți la ceremonie, precizează tabloidul Daily Mail.

Agentul de presă al cântărețului a declarat pentru BBC că nu poate „nici să confirme, nici să infirme” aceste informații.

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani, după o luptă de 18 luni cu cancerul.

Pe 8 ianuarie, chiar în ziua în care a împlinit vârsta de 69 de ani, David Bowie a lansat ultimul său album de studio, intitulat „Blackstar”.

Noul disc conține versuri revelatoare, precum „Look up here, I’m in heaven” („Privește în sus, sunt în rai”), iar producătorul albumului, Tony Visconti, spune că starul britanic a compus și înregistrat în versiuni demo alte cinci piese, în ultimele săptămâni de viață.

Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, Tony Visconti a dezvăluit faptul că David Bowie i-a telefonat cu o săptămână înainte de a muri și „deși se afla în ultimul stadiu al bolii, plănuia să înregistreze o continuare a albumului «Black Star»”.

„Am fost încântat”, spune renumitul producător, care a colaborat cu David Bowie la alte albume de succes ale acestuia, precum „The Man Who Sold the World”, „Low” și surprinzătorul „The Next Day” din 2013, un material discografic ce a marcat revenirea artistului în topurile muzicale după o pauză de peste 10 ani.

„Am crezut, dar și el credea, că mai avea câteva luni (de viață, n.r.), cel puțin. Cred că sfârșitul a fost pentru el unul foarte rapid. Nu știu exact, dar cred că a devenit foarte bolnav foarte repede după acel apel telefonic”, a adăugat Tony Visconti.

Tony Visconti va fi unul dintre muzicienii care vor susține un număr muzical în cadrul unui concert special ce va fi organizat în memoria lui David Bowie, în luna martie, la Carnegie Hall din New York.

Conceput inițial sub forma unui show-tribut în memoria lui David Bowie, cu artiști precum Cyndi Lauper și The Roots care vor urca pe scenă, evenimentul a suferit o modificare conceptuală în ultimele zile și se va transforma, pentru a oferi fanilor posibilitatea de a-și lua rămas bun de la artistul britanic.

Un tribut special va fi adus legendarului cântăreț britanic și la ediția din acest an a galei Brit Awards.

Potrivit estimărilor specialiștilor, „Blackstar” este pe cale să devină primul album al lui David Bowie care va ajunge pe primul loc în topul din Statele Unite, întrucât vânzările acestui material discografic au cunoscut o creștere explozivă începând de luni, ziua în care decesul starului britanic a fost confirmat.

„Blackstar”, lăudat de criticii de specialitate, se îndreaptă spre primul loc și din topul britanic, iar alte 13 albume din discografia lui David Bowie au mari șanse de a intra în Top 100.

Potrivit presei internaționale, noul material discografic – care include șapte piese și este disponibil pe CD și pe vinil – i-a impresionat pe criticii din industria muzicală și a reflectat pe deplin dorința artistului britanic de a explora noi tendințe muzicale.

Înainte de lansarea „Blackstar”, cel mai recent album al starului britanic a fost „The Next Day”, un material discografic lansat de legendarul artist britanic după o pauză de 10 ani și care a ajuns în magazine în 2013.

Ultimul concert live susținut de David Bowie a avut loc la New York, cu ocazia unui eveniment de caritate, în 2006.

David Bowie a fost un celebru cântăreț, compozitor, producător și inginer de sunet și a câștigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video și Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock ‘n’ roll și cunoscut prin faptul că-și reinventa destul de des stilul de a cânta, Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii ’70.

David Bowie s-a inspirat pentru muzica sa dintr-o vastă paletă de forme de artă, filosofie și literatură. El a fost, de asemenea, actor de film și teatru, regizor și realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice „Space Oddity” (1969), „Ziggy Stardust” (1972), „The Man Who Sold the World” (1970), „Aladdin Sane” (1973), „Station to Station” (1976), „Let’s Dance” (1983), „The Buddha of Suburbia” (1993) și „Earthling” (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziția a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artiști britanici din lume. În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artiști rock din toate timpurile.