A acceptat să fie testat un medicament pe el și acum este în moarte cerebrală. Alți cinci francezi, internați în stare gravă

A acceptat să fie testat un medicament pe el și acum este în moarte cerebrală. Alți cinci francezi, internați în stare gravă
Publicat: 15/01/2016, 16:23
Actualizat: 28/09/2018, 06:36

Alți cinci voluntari au fost spitalizați la CHU Rennes, „într-o stare neurologică deosebit de îngrijorătoare”, potrivit unei surse judiciare contactate de Le Monde.

Potrivit acestei surse, opt persoane erau implicate în acest test clinic, realizat într-o instituție privată, agreată de către autorități, în contul unui laborator european. Șase persoane au primit o moleculă derivată din canabis, împotriva durerii, iar celelalte două au primit un placebo.

Anchetă pentru răniri neintenționate

„Laboratorul a informat Agenția națională pentru securitatea medicamentelor și produselor în domeniul sănătății (ANSM) că a întrerupt testele și procedează, în prezent, la chemarea tuturor voluntarilor care au participat” la aceste teste, precizează Ministerul francez al Sănătății într-un comunicat.

Acest accident a avut loc în cadrul unui test clinic în prima fază, adică asupra unor voluntari sănătoși, „al cărei scop este să evalueze securitatea folosirii, toleranța și profilurile farmacologice ale molecului”, adaugă ministerul. Se testa „un medicament administrat pe cale orală, în curs de dezvoltare”, precizează aceeași sursă.

O anchetă a fost lansată de către Parchetul din Paris.

Această anchetă, în flagrant, încredințată Direcției Interregionale a Poliției Judiciare (DIPJ) de la Rennes și unui serviciu din cadrul Jandarmeriei specializate în Sănătate (Oclaest), a fost deschisă pentru „răniri neintenționate”, a precizat Parchetul din Paris.

Ministerul Sănătății a sesizat Inspecția Generală pentru Afaceri Sociale (IGAS), în vederea „efectuării unei inspecții cu privire la organizarea, mijloacele și condițiile de intervenție din această instituție în realizarea testului clinic”. ANSM a decis, de asemenea, să procedeze la o inspecție tehnică la locul unde se efectuau testele.

Marisol Touraine, care s-a declarat hotărâtă „să facă lumină și să stabilească responsabilitățile în acest accident dramatic”, urma să efectueze vineri după-amiaza o vizită la Rennes.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...