60 de imigranți ILEGALI au fost prinși la granița României cu Serbia

Cei 60 de imigranți au intrat ilegal în Romania, din Serbia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:45, în apropierea punctului de frontieră de la Lunga, județul Timiș, în zona localității Comloșu Mare. Toți imigranții sunt de sex masculin și au vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, conform unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Foto: tion.ro

Aceștia au intrat în țară fără familii și provin din țări precum Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia sau Maroc. Cei 60 de imigranți au fost transportați cu două autocare la sediul poliției de frontieră din Jimbolia, pentru efectuarea procedurilor legale de amprentare.

Momentan toți refugiații sunt adăpostiți într-o clădire ce dispune de toate facilitățile și sunt păziți de jandarmi pentru a evita orice fel de incidente.

În acest caz au fost contactate autoritățile de frontieră sârbe în vederea preluării celor 60 de migranți.

Dispozitivul de supraveghere a frontierei a fost întărit, conform planului comun de acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce