Invenția care ar putea salva viața pasagerilor în cazul unui accident aviatic. Ce se întâmplă cu cabina avionului

Publicat: 20/01/2016, 10:02
Actualizat: 06/07/2016, 06:38

Șansele supraviețuirii într-un accident aviatic sunt aproape nule. Acesta este motivul pentru care Vladimir Tatarenko crede că invenția sa ar putea salva sute de vieți în cazul unei catastrofe aviatice. Tatarenko a participat, anterior, la proiectul Antonov de constructie a uriașului avion militar de transport AN-225 Mriya. Acum inventatorul a realizat o cabină detașabilă care poate salva viața pasagerilor aflați la bordul unei aeronave pe cale să se prăbușescă.

În cazul unui accident cabina pasagerilor se poate desprinde de restul avionului și ar ajunge, lin, la pământ cu ajutorul unui sitem de parașute. Aterizarea se poate face în siguranță prin intermediul unor perne de aer. Ambele dispozitive ar trebui să pornească automat în cazul unui accident și astfel toți pasagerii ar ajunge în siguranță la sol.

Ideea unei capsule care să se ejecteze sigură nu este nouă în domeniul aviației comerciale dar până acum ea nu putea fi realizată pentru că nu existau materialele din care să fie construită, dar că acum ar putea fi realizată din fibră de carbon, a declarat Tatareko. Inventatorul este în cautarea unei companii care să investească în proiectul său.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată