Mica revoltă a PNL după ce Cioloș nu le-a dat ordonanța pentru primari. „Dincolo de calitatea de tehnocrați, cei din guvern au și o responsabilitate politică”

Mica revoltă a PNL după ce Cioloș nu le-a dat ordonanța pentru primari. „Dincolo de calitatea de tehnocrați, cei din guvern au și o responsabilitate politică
Publicat: 20/01/2016, 12:53
Actualizat: 12/10/2016, 09:24

Răspunsul negativ dat de Dacian Cioloș la cererea PNL ca guvernul să dea o ordonanță pentru alegerea primarilor în două tururi i-a prins nepregătiți pe liberali, care s-au declarat uimiți de reacția premierului, cu toate că recunosc, într-o oarecare măsură, că primul ministru avea motive să dea această replica.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a recunoscut că nu se aștepta la o astfel de poziție și că aceasta este, probabil, motivată de teama de a nu fi acuzat de partizanat politic.

„Referitor la revenirea la scrutinul în două tururi pentru alegerea primarilor, mă așteptam ca un guvern tehnocrat să dorească asumarea unei astfel de schimbări în legislația electorală. Asta, mai ales, având în vedere că în prima schiță a programului de guvernare asumat de premierul Cioloș, susținea reintroducerea votului în două tururi. Până la urmă, marți,19 ianuarie, prim-ministrul a ales o poziție de neimplicare, probabil și din teama de a nu fi acuzat de partizanat politic”, a susținut Gorghiu.

Aceasta a adăugat și că nu consideră că acest subiect este unul politic, ci, mai degrabă, unul tehnic, valoros pentru societatea civilă și mai puțin pentru politicieni. Gorghiu a mai spus, însă, și că eforturile pentru modificarea acestei legi vor continua. „Vom continua efortul de a schimba legea în Parlament, chiar dacă șansele sunt extrem de mici. Nu am pornit acest demers cu mari așteptări de succes, dar era de datoria noastră să încercăm tot ce ne stă în putință pentru a realiza această schimbare care, repet, a fost cerută insistent de către stradă”, a încheiat copreședintele PNL.

„Și pentru mine e surprinzătoare atitudinea premierului Cioloș, așa cum a spus doamna Gorghiu, că și dânsa este surprinsă. Sigur, este, într-adevăr, un gest politic, numai că dincolo de calitatea de tehnocrați, cei din guvern și orice guvern are și o responsabilitate politică”, a spus pentru gândul, și deputatul PNL, Mihăiță Calimente.

Acesta a arătat că este, totuși, de acord, într-o oarecare măsură, cu răspunsul dat de Cioloș, pentru că „strict la subiect, avea dreptate, în sensul în care un guvern care este un guvern de tehnocrați ar veni să modifice o lege votată aproape în unanimitate de Parlament”.

Reacția lui Cioloș nu a fost, însă, chiar atât de neobișnuită pentru Ludovic Orban, care a și recunoscut că, de fapt, este de acord cu ceea ce a spus premierul, mai ales că acesta consideră că legislația electorală face parte dintre legile care nu pot fi modificate prin ordonanță de urgență.

„Evident că Cioloș ne-a spus nu. Acum eu recunosc că în parte sunt de acord cu ce spune. Eu aici am un scrupul și de natură constituțională, pentru că, după părerea mea, legislația electorală face parte din legile pe care Constituția nu-ți permite să le modifici prin ordonanță de urgență, pentru că afectează drepturile electorale. De altfel, noi, când a dat Ponta ordonanța, parcă prin august sau septembrie 2014, prin care a modificat legea alegerilor prezidențiale în interesul lui, am sesizat Avocatul Poporului și am solicitat să o atace la Curtea Constituțională, unul dintre argumente fiind chiar acesta, că nu prin ordonanță poți să modifici legislația electorală”, a conchis Orban.

Cum a votat PNL pntru un singur tur și acum s-a răzgândit

De ce însă reconfirmarea prin lege a unui singur tur de scrutin pentru alegerea primarilor, reconfirmare făcută cu votul PNL, nu mai este bună după doar șapte luni? Care este miza modificării? „Nici legea asta nu e perfectă, într-adevăr, dar parcă pentru a destructura un pic baroniada asta locală e bun sistemul. Deci PSD-ul a acceptat greu să renunțe la sistemul uninominal după ce înșurubase bine președinții de consilii județene în teritoriu și noi am acceptat până la urmă, n-am avut încotro, alegerea primarilor într-un singur tur, dar dezideratul ne-a rămas”, a a explicat pentru gândul deputatul PNL Tinel Gheorghe.

De fapt, aceasta nu este prima dată când PNL-ul solicită Guvernului o astfel de măsură. În toamna anului trecut liberalii au cerut modificarea legii, dar tot PSD-ul le-ar fi stat și atunci în cale, mai precis Victor Ponta.

„Noi am cerut și în toamnă ordonanță de urgență, Ponta nu ne-a ascultat. Ponta n-a vrut. Ponta era prizonierul baronilor locali, prizonierul primarilor. Părerea mea e că acum e alt guvern, că în guvernul ăsta putem să discutăm, guvernul ăsta chiar înțelege principiile de bază ale democrației, cred că avem șanse să vedem materializată o astfel de inițiativă. Deci eu cred că e corect ce cerem noi, că nu cerem luna de pe cer”, a mai spus Gheorghe.

Un alt deputat liberal vine și cu o altă explicație pentru care PNL a votat pentru menținerea în vigoare a acestei reglementări: presiunile puse de primari.

„Datorită presiunii primarilor, vă spun sincer. Primarilor în funcție le convine acest lucru, indiferent de la ce partid sunt și e existat, trebuie să recunoaștem, o presiune a primarilor, plus că, la vremea respectivă, mi se pare că eram încă aliați cu cei de la Partidul Social Democrat. A fost una dintre condițiile de care ei au ținut cu dinții. Au acceptat modificarea la președintele consiliului județean, dar la primari sub nicio formă”, a spus pentru gândul deputatul PNL Mihăiță Calimente.

În fapt, liberalii au ținut să menționeze că sunt de acord cu pachetul de legi electorale, în ansamblu, că acesta a venit și cu lucruri foarte bune, cum ar fi legea finanțării partidelor și că solicitarea vine în urma faptului că, dintre toate lucrurile pe care și le-au propus vis-à-vis de legislația electorală, două au rămas încă nerealizate: scrutinul pentru primari în două tururi și votul din diaspora la alegerile prezidențiale. Pentru alegerile cu 50% + 1, politicienii PNL arată că au depus un amendament încă de anul trecut, când s-a pus în discuție legislația electorală, dar acesta a picat pentru că nu a avut susținere.

„La votul final pe lege am votat „Pentru”. Am susținut amendamentul, ne-am dorit amendamentul, a picat amendamentul. Deci legea în sine nu este o lege rea, mai puțin acest aspect pe care noi de la început l-am dorit altfel, adică în două tururi de scrutin, însă majoritatea nu a susținut la acel moment. Insistăm în continuare, am redepus acest proiect de lege, prin urmare așa ne dorim noi să aibă loc alegerile locale”, a declarat Cristina Pocora, deputat PNL, pentru gândul.

Negocierile pe care Partidul Național Liberal le-a avut cu președintele Iohannis și-au spus și ele cuvântul în vot exprimat de politicienii liberali. „Acolo era presiunea angajamentului pe care și-l luase PNL-ul la negocierile cu Iohannis privitoare la modificarea legislației electorale, la adoptatea unui nou cod electoral. Și unii dintre colegii mei care au votat „Pentru” au votat mai mult pentru îndeplinirea obiectivului pe care ne-am angajat să-l sprijinim la consultările de la Cotroceni, și anume adoptarea codului electoral. Probabil din cauza asta au votat. În ce mă privește pe mine, eu am votat împotriva legii”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban.

Cu scrutinul local la doar o jumătate de an distanță, ordonanța de urgență a rămas, deci, „ultima șansă” de a obține alegerea primarilor în două tururi, arată deputatul PNL Ioan Popa. Acesta a ținut să adauge și că solicitarea liberalilor este un ecou al revendicărilor pe care le-a avut societatea civilă atunci când a ieșit în stradă și că, în primul rând, este o problemă legată de reprezentativitate.

„Vreau să vă reamintesc că asta e poziția pe care a avut-o PNL încă de când s-a adoptat actuala lege, cea cu alegerea primarilor într-un singur tur. Noi și atunci am spus că nu este o chestiune foarte în regulă pentru că te trezești că ajunge primarul unei localități un cetățean care ia 10% sau 15% din numărul de voturi exprimate. Practic, el nu are o reprezentativitate”, a completat acesta.

Același principiu a fost invocat și de Ludovic Orban, care a spus că tocmai această lipsă de reprezentativitate îi determină pe primari să facă și unele compromisuri care nu sunt în armonie cu angajamentul electoral pe care l-au promovat.

„Una dintre marile probleme pe care le au primarii aleși într-un singur tur este aceea că ei fiind aleși cu 30, 35, 40% nu au majoritate în consiliul local și este foarte greu de condus localitatea și se formează majorități făcând foarte multe compromisuri față de angajamentul lor electoral și de programul în baza căruia au primit votul . Deci e o chestiune de legitimitate, de democrație, alegerea asta cu 50% + 1 dintre votanți”, a arătat Orban.

„Nu mai e la guvernare numai PSD-ul și numai Victor Ponta să facă ce vrea el, ce-i trăznește prin cap”

Sistemul de vot cu un singur scrutin avantajează, însă, primarii aflați deja în funcție, iar dintre marile partide cel mai bine la acest capitol stă PSD-ul. Ipoteza „înroșirii” hărții României i-a pus pe gânduri pe liberali care afirmă, totuși, că, electoral vorbind, nu le este deloc frică de PSD-iști. Totuși, liberalii declară în cor că nu le este teamă de concurență și că solicitarea pentru o ordonanță de urgență nu vine în urma unui calcul politic, ci pentru că așa este „democratic și corect”.

„Nu că ne e frică, aici nu e problema că ți-e frică, Partidul Național Liberal n-are cum să aibă teamă, e un partid puternic. Unele sondaje îl dau în fața PSD-ului. Nu are cum să-i fie frică PNL-ului de PSD. Problema e alta, problema se pune de principiu. Știu că nu convine PSD-ului, dar e problema PSD-ului dacă îi convine sau nu. Nu mai e la guvernare numai PSD-ul și numai Victor Ponta să facă ce vrea el, ce-i trăznește prin cap”, a spus Tinel Gheorghe, întrebat despre lupta electorală dintre liberali și social-democrați.

Acesta susține că, dimpotrivă, cei care se tem sunt PSD-iștii, care n-ar avea curajul necesar să intre într-o cursă cu două tururi de scrutin, pentru că le este frică de voturile cetățenilor. „Nu vrem vot în diasporă, nu facem secții de votare. Nu, mă, fă secții de votare să voteze oamenii, dacă nu ți-e frică de vot. Asta înseamnă că ți-e frică de vot. Păi ce cauți în politică dacă ți-e frică de vot? Nu pot să iau mai mulți primari să câștig alegerile, dau ordonanță și îi momesc pe ăștia cu bani, îi șantajez: ‘Nu treci la mine, nu-ți dau bani’. Asta nu-i politică, nu te supăra. Dacă așa vrem să arate politica din patru în patru ani, atunci se duce naibii”, a completat Gheorghe.

Există și voci liberale care arată că, de fapt, miza acestei modificări ar fi schimbarea clasei politice, cea pe care PNL-iștii și-au asumat-o prin Decalogul Integrității și care s-ar putea realiza dacă și candidații din partide mai puțin consacrate ar avea o șansă reală în lupta electorală.

„Așa cum este în momentul de față legea, în mod categoric ea ar favoriza primarul în funcție. Corect ar fi, dacă tot vorbim de schimbarea clasei politice, de înnoirea clasei politice, să dăm o șansă oamenilor noi, oamenilor care vor să facă ceva pentru comunitate, iar lucrul ăsta să rezulte într-un proces electoral îndelungat. Obiectivul este ca, până la urmă, să avem o reprezentare cât mai bună. Știți că sunt multe cazuri cu primari în funcție de dinainte de ”90 și se tot aleg, se realeg, iar comunitățile respective par încremenite în timp, pentru că există un sistem care pe ei îi propagă la putere fără ca ei să facă lucruri importante pentru comunitatea lor”, a mai declarat Cristina Pocora.

Gheorghe Tinel: „Dacă nu ți-e frică, intră, frate, în două tururi și vezi ce și cum”

Și unele dintre partidele mici s-au alăturat inițiativei liberale, iar Mișcarea Populară a și depus o propunere legislativă în acest sens, imediat după instalarea lui Traian Băsescu la șefia PMP.

În expunerea de motive, Mișcarea Populară a arătat că fiind aleși în două tururi, aleșii ar dispune de o legitimitate suplimentară, fapt ce ar contribui la „consolidarea actului de guvernare locală”. Alegerea primarilor dintr-un singur tur ar recompensa doar partidele mari, mai bine implementate la nivel local, nefiindu-le dată șansa partidelor mici de a apela la alianțe, fapt ce dezavantajează un partid tânăr ca Mișcarea Populară, susțin semnatarii.

Întrebat despre atitudinea celorlate partide vis-à-vis de propunerea lor, Tinel Gheorghe a fost de părere că, indiferent de poziția lor, singurii care se pot impune și care ar putea genera o schimbare sunt liberalii, cu toate că Mișcarea Populară, ALDE sau UNPR-ul ar putea urmări aceleași scopuri.

„Mișcarea Populară n-are forță să impună nimic în momentul de față, ALDE nici atât, UNPR-ul nici atât. Singurii care, într-adevăr, pot cere în momentul de față și care pot pune presiune, suntem noi, PNL-ul. Aici, după părerea mea, ar trebui să fie interese convergente și la ALDE și la Mișcarea Populară, și la UNPR. Că dacă ar fi numai după principii, nu văd de ce ar refuza celelalte partide aplicarea acestei legi cu alegeri în două tururi. Primarul în funcție e cel avantajat. Și noi avem primari în funcție, dar nu faci legea pentru primarul în funcție, faci legea ca principiul să fie sănătos. Dacă nu ți-e frică, intră, frate, în două tururi și vezi ce și cum”, a conchis deputatul liberal Tinel Gheorghe.

Ludovic Orban se declară, însă încrezător în alegătorii români și mizează pe ideea că PNL-ul va avea cei mai potriviți candidați care să le smulgă votul cetățenilor. „Mie nu mi-e frică de PSD. Cred în inteligența și discernământul cetățenilor români care vin la vot. Dacă vom aveam candidați buni, chiar și în sistemul de alegere cu majoritatea relativă vom câștiga primării, pentru că oamenii vor înțelege să-și concentreze voturile pentru candidatul de dreapta care are cea mai mare șansă să câștige. Iar, după opinia mea, singurul partid care are puterea să lupte și să învingă PSD-ul astăzi este Partidul Național Liberal”, a spus prim-vicepreședintele PNL.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Final pentru Simona Halep. Ion Țiriac i-a dat verdictul care închide totul: „E de ajuns”
Telefoanele care iti aduc o mică avere. Te poți îmbogăți!
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030