„Așteptarea noastră s-a încheiat. Vom rezolva situația pe cale legală și nu ne vom opri până ce nu vom obține ceea ce trebuie să ajungă, de drept, la victimele din Colectiv și la familiile acestora. Suma adunată din donații direct în contul nostru a fost distribuită deja grație sprijinului oferit de partenerul nostru pe termen lung, Fundația Estuar, care a centralizat sprijinul pentru victimele din Colectiv venit din mai multe direcții. Abia așteptăm să direcționăm către ei și suma de pe bilete: 231.525 de lei”, a anunțat Andreea Marin, pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook.
De asemenea, Andreea Marin a menționat că reprezentanții Biletoo.ro nu au putut fi contactați direct, reprezentanții săi reușind să ia legătura doar prin e-mail cu Sorin Săraru, „responsabil de situație” și administrator al S.C. Project Expo Games & Sports S.R.L (operatorul Biletoo.ro, n.r.), care a transmis că plata va fi făcută marți, deși inițial reprezentanții site-ului de bilete spuseseră că vor plăti luni.
Andreea Marin mai spune că banca la care ar fi trebuit să fie făcută plata nu a putut confirma virarea banilor, iar toată această situație a atras numele fundației sale, al său și al sopranei Angelei Gheorghiu într-o poveste neplacută și care le afectează reputația, „murdărind un efort susținut cu tot sufletul și cu multă muncă, pentru o cauză alături de care am fost cu mare emoție și dedicație: cauza victimelor din Colectiv”.
Astfel, după peste 50 de zile de la organizarea concertului caritabil al sopranei Angela Gheorghiu la Ateneul Român, o campanie în sprijinul victimelor din Colectiv, banii de pe biletele de la acest concert nu au fost plătiți, mai spune Andreea Marin.
Pe de altă parte, pe 13 ianuarie, soprana Angela Gheorghiu – cea care a inițiat această campanie de strângere de fonduri – a afirmat, într-un comunicat, că ar trebui să începem să ne respectăm valorile.
„Îmi doresc ca în România din anul acesta 2016, responsabilitatea și profesionalismul să fie examinate înainte ca orice cetățean să obțină o funcție sau o proprietate, oricare ar fi ea, dar de către aceia care au demonstrat deja că au aceste calități; să începem să ne respectăm cu înverșunare valorile și să fim și mai umani, mai uniți, mai educați, patrioți și gospodari cu propria persoană, cu propriile locuințe, locuri de muncă, străzi, localități, cu propria noastră patrie. Să nu uităm niciodată că iubirea de semeni și voluntariatul sub orice formă: socială, medicală, culturală, sunt manifestări de civilizație și evoluție umană”, a declarat Angela Gheorghiu.
De cealaltă parte, reprezentanții Biletoo.ro au anunțat pe 13 ianuarie, pe pagina lor de Facebook, că banii strânși din vânzarea de bilete la concertul Angelei Gheorghiu vor fi plătiți pe 18 ianuarie.
„Din cauza unor probleme apărute cu magazinele partenere la sfârșit de an, decontările financiare s-au efectuat cu întârziere. Din acest motiv, toate plățile către organizatorii de evenimente au fost întârziate până în acest moment, iar conturile companiei au fost blocate de către terți. Banii strânși din vânzarea de bilete pentru concertul caritabil susținut de Angela Gheorghiu la Ateneul Român pentru victimele incendiului din Colectiv vor fi plătiți către Fundația ‘Prețuiește Viața’ cu prioritate luni, 18 ianuarie. Toate plățile restante către organizatorii de evenimente se vor efectua în cursul săptămânii viitoare. Ne cerem scuze pe această cale atât față de organizatorii, partenerii și prietenii noștri, dar și fața de victimele incendiului din Colectiv care au trebuit să aștepte toată această perioadă”, se spunea în anunțul publicat de Biletoo.ro pe pagina sa de Facebook în urmă cu o săptămână.
Reprezentanții Biletoo.ro nu au putut fi contactați de agenția MEDIAFAX.
Soprana Angela Gheorghiu a susținut, gratuit, pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, primul său concert umanitar din România, inițiind și derulând o campanie dedicată colectării de fonduri în beneficiul victimelor din clubul Colectiv, o tragedie în urma căreia și-au pierdut viața 63 de persoane.
Concertul a fost susținut cu sprijinul Orchestrei și al Corului Filarmonicii „George Enescu” (directori Andrei Dimitriu, Nicolae Licareț) și al dirijorului Tiberiu Soare, fiind organizat în parteneriat cu Fundația Prețuiește Viața, condusă de Andreea Marin. Aceștia s-au aflat pro-bono pe scena Ateneului, în seara concertului. Concertul a fost transmis în direct de Realitatea TV și difuzat, ulterior, în reluare, de postul TVR.