Cu ajutorul medicilor, Cotabiță și-a revenit și s-a refăcut extrem de repede. Acum este schimbat total. Aparițiile sale în lumea mondenă sunt tot mai dese.
Însă, noutatea absolută ar fi că solistul s-ar putea căsători anul acesta cu iubita lui, Alina, cu care are o relație de ceva vreme.
„A acceptat cererea mea în căsătorie, suntem logodiți. Am cerut-o când am ieșit din comă, chiar de aniversarea ei. Noi avem în plan să ne căsătorim. Pot spune că sunt extrem de liniștit și fericit lângă Alina. Sunt uimit de faptul că am făcut asta, că i-am cerut să se mărite cu mine… Femeia asta a stat lângă mine în spital zi și noapte, ce dovadă mai mare de iubire mi-ar mai trebui? În plus, arată bine”, a mărturisit Gabriel Cotabiță într-un interviu, citat de kankan.md.