Prima pagină » Sport » Exclus din lot la Astra, pe lista de transferuri la Steaua

Exclus din lot la Astra, pe lista de transferuri la Steaua

Exclus din lot la Astra, pe lista de transferuri la Steaua
Astra a făcut un prim pas, în privința transferului lui Gabriel Enache la Steaua. Jucătorul și-a anunțat dorința de a ajunge la formația campioană, iar giurgiuvenii l-au exclus din lot, după ce s-au întors din primul cantonament al iernii.

Luni, Enache (25 de ani) pleacă împreună cu naționala în stagiul de pregătire din Antalya, dar situația de la echipa de club este neclară, scrie digisport.ro. După ce a picat transferul lui Budescu în Qatar, Astra vrea să și vândă și încearcă să forțeze mâna campioanei, care a oferit 300.000 de euro în schimbul nouarului liderului la zi din Liga 1.

Jucătorul a discutat deja cu finanțatorul stelist Gigi Becali și i-a anunțat și pe cei din conducere că ar vrea să joace la roș-albaștri. Mai trebuie să se pună și echipele de acord, pentru ca mutarea să aibă loc.

„Enache e un jucător bun, care are oferte. E normal să își dorească anumite lucruri. Sunt mai multe de discutat. Nu știu dacă el s-a înțeles cu Steaua, noi suntem deschiși la orice discuție referitor la Enache. S-a făcut o ofertă pentru Budescu și Enache din partea Stelei, au fost mai multe discuții. Eu m-am întors acum din cantonament, în zilele următoare voi discuta cu colegii mei din conducere și se va lua o decizie. Enache nu va rămâne în afara lotului, sub nicio formă. E jucătorul Astrei, Astra are nevoie de el. E un jucător care aduce un plus echipei, dacă nu se va transfera ne va ajuta în continuare”, a spus președintele Astrei, Dănuț Coman, la Sport.ro.

Autor