Iohannis află în iunie dacă își recuperează casa din Sibiu

Iohannis află în iunie dacă își recuperează casa din Sibiu
Publicat: 25/01/2016, 11:22

Magistrații Curții de Apel Brașov au decis, luni, să amâne judecarea cauzei pentru 6 iunie, pentru citarea unei părți implicate în acest dosar, care are domiciliul în SUA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Între timp, ar urma să fie analizată, în luna februarie, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, o cerere de strămutare a procesului, depusă de familia Iohannis.

În 12 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis și soția acestuia au pierdut definitiv procesul privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu. Curtea de Apel Brașov a menținut atunci o decizie dată în 2014 de Tribunalul Brașov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soția acestuia, Carmen Iohannis, soacra președintelui și moștenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.

Decizia Curții de Apel Brașov este irevocabilă, însă președintele Klaus Iohannis declara atunci că soluția instanței îl „nemulțumește” și că, împreună cu avocații săi, caută modalități de a contesta hotărârea.

În 27 noiembrie 2015, la Curtea de Apel Brașov a fost înregistrat dosarul care are ca obiect „anulare act”, după ce avocații președintelui au formulat o contestație în anulare, prin care cer revizuirea deciziei din 12 noiembrie.

În 4 ianuarie, la primul termen de judecată, instanța brașoveană a amânat judecarea cauzei până la 25 ianuarie. „Având în vedere lipsa de procedură cu intimata Baștea Rodica și pentru a se depune la dosar motivele contestației în anulare, amână judecarea cauzei la 25.01.2016”, a stabilit instanța.

Potrivit presei locale din Sibiu, istoria imobilului respectiv și a proceselor care s-au iscat în jurul lui este îndelungată. Casa, care are peste 150 de metri pătrați și în care funcționează o bancă și mai multe firme, a fost a unei familii din localitatea Porumbacu de Jos, județul Sibiu. La moartea celor doi soți, din cauza faptului că nu aveau moștenitori, imobilul a intrat în posesia statului român și a fost cumpărat de chiriași, atunci când acest lucru a fost posibil.

Ulterior, în instanță, un bărbat pe nume Nicolae Baștea a arătat că este nepot al foștilor proprietari ai imobilului din centrul Sibiului, iar contractele de vânzare-cumpărare ale chiriașilor au fost anulate. Familia Iohannis a devenit proprietară a imobilului după ce a cumpărat părțile de proprietate ale urmașilor lui Nicolae Baștea.

Nemulțumiți de această stare de fapt, foștii chiriași au deschis o serie de procese și au depus plângeri în urma cărora s-a inițiat și o cercetare penală pentru stabilirea modului în care Nicolae Baștea a obținut certificatul de moștenitor.
Cercetarea a rămas însă fără urmări, procurorii stabilind că nu se impune începerea urmăririi penale.

Procesele civile intentate s-au mutat la diverse instanțe, care au dat diferite soluții de-a lungul anilor. Toate părțile implicate au recurs la diferite căi de atac, astfel că procesele au continuat.

În 16 mai 2014, Tribunalul Brașov constata „nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel (notar din Sibiu – n.r.) încheiat între pârâții Baștea Ioan – decedat (moștenitor al lui Nicolae Baștea – n.r.), moștenitor fiind Baștea Rodica, în calitate de vânzător, și Johannis Carmen Georgeta și Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători”, din cauza neclarității certificatului de moștenitor al lui Nicolae Baștea.

Soții Iohannis au contestat decizia Tribunalului Brașov la Curtea de Apel Brașov, dar prin decizia din 12 noiembrie 2015, sentința dată de Tribunal a fost menținută.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...