Percheziții de DNA la locuințele a trei foști ofițeri SRI

Percheziții de DNA la locuințele a trei foști ofițeri SRI
Publicat: 27/01/2016, 08:36

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA fac, miercuri dimineață, percheziții la trei adrese din Ploiești, la domiciliile a trei foști ofițeri din SRI Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Descinderile au loc în dosarul în care sunt cercetați pentru corupție un fost ofițer din BCCO Ploiești, Emanuel Saghel, fosrul șef al DGA Prahova, Constantin Ispas și fostul adjunct al Poliției Județene Prahhova Adrian Rădulescu.

Printre cei la locuințele cărora se desfășoară percheziții se numără, conform surselor citate, colonelul în rezervă Florin Gulianu și maiorul în rezervă Daniel Florea.

În ultima perioadă, cei doi au trimis mai multe memorii unor instituții ale statului, în care acuză comiterea unor presupuse fapte de corupție de către persoane cu funcții importante din Serviciul Român de Informații, dar și de către politicieni.

Aceleași surse precizează că cei trei ofițeri nu au calitatea de suspecți în dosar, și nici nu vor fi duși la audieri.

Doi dintre cei trei ofițeri SRI ale căror locuințe sunt percheziționate de DNA lucrează, în prezent, în cadrul unei alte instituții publice din Ploiești.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
1 din 2 teste antidrog este FALS pozitiv! Peste 10.000 de oameni au semnat o...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Citroen ar putea lansa un SUV coupe accesibil. Cum arată acesta?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Maghiarii ne salvează. Moment ISTORIC. Ajutor nesperat din partea Ungariei
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Inteligența artificială ar putea să detecteze osteoporoza în stadii incipiente
×