Prima pagină » Magazin » O vedetă a făcut astăzi anunțul: „Am divorțat”

O vedetă a făcut astăzi anunțul: „Am divorțat”

O vedetă a făcut astăzi anunțul: „Am divorțat
Cu toate că în presă apăruseră deja de ceva vreme informații potrivit cărora Dana Săvuică ar fi divorțat de soțul său, acestea au fost considerate până acum doar zvonuri sau bârfe. Vedeta sau membrii familiei sale au refuzat până astăzi să facă declarații oficiale pe marginea acestui subiect, dar Dana Săvuică a simțit nevoia să pună capăt speculațiilor postând recent pe contul personal de Facebook un mesaj prin care spune că dorește să lămurească lucrurile.

„Cred că a sosit momentul să spun lucrurilor pe nume. Am considerat că o parte din viața mea privată ar trebui să rămână exact așa…privată. Cu toate acestea am observat că speculațiile din presă au creat confuzie totală, lucru care mi-a convenit la un moment dat pentru că ne-a lăsat să facem pasul fără să se stie exact când și cum…dar , acum că a trecut ceva timp de la acest pas și pentru că îmi asum poziția de persoană publică, pentru că îmi respect publicul, fanii și prietenii virtuali, pentru că nu am nimic de ascuns dar mi-am dorit să ies la înaintare atunci când am simțit că sunt pregătită, declar cinstit aici urmatoarele lucruri care s-au întamplat în viața mea: în luna decembrie am divorțat pe cale amiabilă, la notar”, și-a început mesajul Dana Săvuică. 

Aceasta a explicat că preferă să păstreze secrete motivele care au dus la despărțire după o relație de 25 de ani și că a stabilit de comun acord cu fostul soț să nu vorbească urât unul despre celălalt pentru că au avut o relație frumoasă, „cu dragoste și pasiune”, au împreună o fiică, dar și pentru că familiile fiecăruia trebuie să fie protejate și să se bucure de respect. 

Vedeta a mai spus și că foarte puțini au fost aceia care au știut ce se întâmplă și că, deși în presă au apărut tot felul de zvonuri, este convinsă că niciunul dintre apropiații săi nu a vorbit cu jurnaliștii despre probleme personale care o privesc. 

„Le mulțumesc pentru discreție, pentru implicare, pentru că le pasă, pentru că au grijă de mine să îmi ofere activitate, pentru invitațiile lor la film, restaurante, plimbări în parc, plimbari în lume etc. Le mulțumesc producătorilor și prezentatorilor tv care au înțeles și au respectat decizia mea de a nu face tam-tam mediatic din viața mea”, a mai scris Dana Săvuică pe Facebook. 

Ea a spus că îi înțelege și pe jurnaliștii care au dorit să caute senzaționalul în acest subiect și că, de fapt, nu e vorba de nimic ieșit din comun. „Viața bate filmul”, a concluzionat vedeta care a ținut să precizeze că rămâne cu foarte multe amintiri frumoase și că își dorește să rămână în continuare optimistă, energică și să se încarce cu bucurie de la „prietenii virtuali”. 

 

 

 

Autor