Scandal fără precedent în Germania. După ce un lider extremist cere „împușcarea imigranților”, vicecancelarul cheamă serviciile secrete

Scandal fără precedent în Germania. După ce un lider extremist cere „împușcarea imigranților, vicecancelarul cheamă serviciile secrete
Publicat: 31/01/2016, 14:02

Locul AfD este „în rapoartele serviciilor de informații și nu la televizor”, a declarat Gabriel duminică pentru ziarul Bild am Sonntag.

„Este incredibil că unor asemenea partide li se permite să-și răspândească sloganurile pe posturi publice”, a apreciat vicecancelarul.

În Germania există de obicei o regulă clară, a continuat el: „noi nu ajutăm partide care se opun ordinii fundamentale libere a țării noastre să-și răspândească propaganda la televizor”.

„Acest lucru nu privește cereri bizare, ca îndemnul lui Petry ca toate femeile să aibă cel puțin trei copii”, a continuat Gabriel, care este totodată ministrul Economiei și liderul Partidului Social Democrat (SPD, centru-stânga, la putere). „În schimb, această doamnă vrea să permită ca refugiați neînarmați să fie împușcați”, a adăugat el.

Gabriel a mai declarat că există „îndoieli enorme” că AfD apără principiile democratice pe care este clădită Germania.

Vicecancelarul a făcut aceste declarații duminică, la o zi după ce conducătoarea AfD Frauke Petry a spus, într-un interviu pentru Mannheimer Morgen, că grănicerii germani „trebuie să împiedice traversarea ilegală a frontierei și chiar să folosească armele dacă e necesar”.

„Avem nevoie de controale complete pentru a împiedica atât de mulți solicitanți de azil să traverseze frontiera”, a apreciat Petry.

„Nici eu nu vreau acest lucru. Dar folosirea forței armate există ca ultim resort”, a declarat sâmbătă pentru un ziar regional Frauke Petry, conducătoarea Partidului Alternativ fur Deutschland (AfD, eurosceptic).

Declarațiile conducătoarei AfD au provocat imediat un val de indignare din partea poliției și politicienilor. Sindicatul poliției germane (GdP) a subliniat sâmbătă, într-un comunicat, că „niciun polițist nu va trage” în migranți.

„Oricine vrea să recurgă la asemenea metode e clar că vrea să suspende statul de drept”, a declarat Jörg Radek, liderul GdP.

„Am văzut deja acest lucru în cursul istoriei Germaniei și nu vrem să apucăm această cale din nou”, a subliniat el.

Liderul grupului parlamentar al SPD Thomas Oppermann a declarat că Petry „și-a pierdut definitiv calea politică”.

„Propunerea ei amintește de ordinul de a deschide focul în RDG”, a declarat Oppermann, adăugând că „ultimul politician german care a tras în refugiați a fost Erich Honecker”, care a condus fosta Germanie de Est comunistă din 1971 și până la căderea Zidului Berlinului, în 1989.

Tot sâmbătă, cancelarul Angela Merkel a declarat că cea mai mare parte a migranților din Siria și Irak se vor întoarce acasă după terminarea războaielor din țările lor.

Ea a declarat la o conferință a Uniunii Creștin-Democrate (CDU, centru-dreapta) că măsurile dure adoptate săptămâna trecută vizează să reducă afluxul de migranți, însă o soluție europeană este în continuare necesară.

Într-un ecou la declarațiile lui Oppermann, duminică, Gabriel a declarat că Petry, care s-a născut în orașul est-german Dresda, ar trebui să știe prea bine ce înseamnă să împuști oameni la frontieră.

Șeful Cancelariei Peter Altmaier, un membru al Uniunii Creștin Democrate (CDU, centru-dreapta) a lui Merkel a declarat pentru Bild am Sonntag că el nu crede că AfD este capabil să se impună ca cel de-al treilea partid în Germania.

„Această presupusă ascensiune se va prăbuși dacă provocarea crizei refugiaților este depășită”, a declarat Altmaier. „Aceste partide de extremă dreapta sunt bune numai să protesteze și nu oferă nicio soluție”, a apreciat el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Românii trebuie să declare la stat. Se dă ordin în România. Se depune în termen...
Eliberarea pașaportului are noi reguli. Marea schimbare anunțată de MAI
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Câți români își vor petrece concediul „acasă”?
×