Prima pagină » Sănătate » Un grup farmaceutic dezvoltă un vaccin împotriva virusului Zika

Un grup farmaceutic dezvoltă un vaccin împotriva virusului Zika

Un grup farmaceutic dezvoltă un vaccin împotriva virusului Zika
Grupul farmaceutic Sanofi Pasteur a lansat un proiect pentru dezvoltarea unui vaccin menit să contracareze virusul Zika, catalogat de OMS drept urgență medicală globală, informează site-ul agenției DPA.

„Am lansat investigații pentru evaluarea riscurilor complicațiilor congenitale asociate virusului Zika și pentru stabilirea cauzalității privind tulburări neurologice”, a declarat Nikolaus Jackson, șeful Secției Cercetare a companiei Sanofi Pasteur.

În prezent, nu există niciun vaccin împotriva virusului Zika și nici vreun tratament specific.

Virusul Zika reprezintă o urgență privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacție rapidă, a stabilit luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Experții medicali sunt preocupați că virusul Zika se transmite foarte rapid și pe distanțe mari, consecințele fiind devastatoare. OMS avertiza săptămâna trecută că virusul Zika, transmis în principal de țânțari, se propagă „în mod exploziv” în America de Sud, unde în 2016 ar putea fi trei-patru milioane de cazuri.

De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de țări, printre care se numără Brazilia, Bolivia, Paraguay, Columbia, Mexic și Venezuela.

Citește și