„Ceea ce am văzut este că atacuri aeriene ruse intense, vizând în principal grupări ale opoziției în Siria, subminează eforturile în vederea găsirii unei soluții politice la conflict”, a declarat Stoltenberg la sosirea la Amsterdam, la o reuniune cu miniștri ai Apărării din state membre UE.
Negocierile de pace de la Geneva au fost suspendate săptămâna aceasta, după ce forțe loiale președintelui sirian Bashar al-Assad au lansat o ofensivă asupra forțelor rebele, la Alep, susținute masiv de aviația rusă.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească vineri pentru a discuta situația, în contextul în care negocierile au fost suspendate până pe 25 februarie.
Secretarul de Stat american John Kerry a declarat joi că a avertizat Moscova să înceteze atacurile aeriene asupra opoziției siriene, în ceea ce a catalogat drept o convorbire telefonică „robustă” cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Stoltenberg a declarat că NATO susține ferm eforturile în vederea încetării războiului din Siria, soldat cu peste 250.000 de morți și deplasarea a jumătate din populația țării, care a alimentat cea mai gravă criză a migrației cu care se confruntă Europa de al Doilea Război Mondial încoace.
El a declarat că atacurile aeriene și consolidarea pozițiilor militare ale Moscovei în Siria și în estul Mediteranei reprezintă o provocare la adresa alianței antijihadiste conduse de către Statele Unite și în special la adresa Turciei, o țară membră NATO, al cărei spațiu aerian a fost încălcat de avioane ruse.
„Prezența (și) activitatea aeriană ruse, sporite, în Siria se află, de asemenea, la originea unor tensiuni tot mai puternice și încălcării spațiului aerian turc”, a declarat el.
„Acest lucru creează riscuri, crește tensiunile și este, desigur, o provocare la adresa NATO”, a subliniat Stoltenberg.
Turcia a doborât un bombardier rus în apropiere de frontiera cu Siria, la sfârșitul lui noiembrie, iar de atunci cele două părți s-au angajat într-un adevărat „tăzboi” al declarațiilor.