Domnule ministru, nu-mi spuneți mai bine pe ce mi-ați cheltuit banii, înainte să-mi cereți alții

Domnul fost ministru liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu, care a semnat alături de alți peste 100 de colegi proiectul de act normativ privind prevenția în sănătate, a ieșit să explice cum vrea să ne facă un bine și presa a dat o interpretare „total neconformă cu spiritul legii”. Nu știu cum poți să ieși din spiritul legii când chiar inițiatorii au scris cu mâna lor în expunerea de motive că, dacă refuză să participe la programele de prevenție, „asigurații pot să suporte costurile unor tratamente care altfel ar fi fost în totalitate gratuite: o pacientă cu cancer mamar depistat în stadul III, care a refuzat participarea la programele de despistare prin mamografie poate fi obligată să suporte contribuție la costurile curative în cuantum de 10 sau 20%”.

Și cum n-am fi înțeles exact cum stau lucrurile în capul liberalilor, dl. Nicolăescu a trâtit-o ritos: „plecând de la un studiu care exista, un sondaj de opinie care spunea că 90 la sută din populația țării dorește un program de prevenție, dorește un program de analize și investigații gratuite, astfel încât fiecare cetățean să poată să prevină o îmbolnăvire, poate să prevină o situație critică de sănătate, am purces la acest demers împreună cu Organizația femeilor liberale din PNL care a mers pe teren, a discutat cu mii, cu zeci de mii de oameni și în felul acesta am ajuns la concluzia că populația României dorește prevenția”.

Nu-l contrazic, însă dl. ministru nu m-a lămurit exact: acești „zeci de mii de oameni” au fost întrebați și dacă ar fi de acord să plătească din buzunar tratamentul în cazul în care refuză să participe la programele naționale de sănătate? Or fi fost, n-or fi fost, nu știu. Că această precizare nu a fost făcută mi-e clar de ce. Orice om care trăiește în țara asta și contribuie lună de lună la bugetul asigurărilor de sănătate s-ar fi gândit de două ori înainte să răspundă.

Și ar fi avut și de ce.

Eu, personal, nu pot să uit cuvintele medicului din Spitalul din Câmpina, unde mama mea a ajuns cu un infarct, când l-am întrebat cât mă costă un by-pass sau orice altă intervenție care ar putea să o salveze: „Chiar dacă aș vrea să fac nu am cu ce”. Nu știu dacă ar fi avut cu ce, mama mea ar fi fost salvată, în fiecare zi aflu însă cum românii mor cu zile. Știu că peste tot în lume sistemul de sănătate este subfinanțat, pentru că, e adevărat, costurile sunt uriașe. Însă dacă acestui lucru i se adaugă risipa, furtul prin rețelele clientelare, aceasta este o crimă. Iar în România este.

Cel mai recent ni s-a arătat în față atât de clar în urmă cu trei luni, în cazul Colectiv, când sistemul de sănătate a colapsat în fața unei provocări de asemenea dimensiuni. Nu mai spun că secția pentru arși de la Floreasca, de 4 milioane de euro, inaugurată cu mare tam-tam în aprile 2015, nu funcționează nici azi.

Situația nu e singulară și nici vreo noutate. Rapoartele publice ale Curții de Conturi stau mărturie. Câteva exemple: între 2006 și 2010, perioadă în care ministru a fost și dl. Nicolăescu, Ministerul Sănătății a alocat suma de aproximativ 4 milioane de euro pentru achiziționarea aparaturii medicale și a altor dotări independente, care nu au fost folosite. De asemenea, doar în 2010, s-a constatat că la Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-au decontat medicamente în valoare de 900.000 de euro pentru persoane decedate. În 2013, opt milioane de euro de la Ministerul Sănătății au mers pe un soft care nu funcționa.

Alta. Anual, din taxa pe viciu se colectează aproape un miliard de lei. Faceți o socoteală, din 2006 și până acum, să se fi tot strâns vreo 9 miliarde de lei, adică 2 miliarde de euro.

Au mers banii ăștia în investiții pentru sănătate, la salariile medicilor pe care și astăzi guvernele, oricare ar ele, îi tratează ca pe niște cerșetori? Nu mai vin pacienții de acasă cu medicamente? Nu mai rămân bolnavii de cancer fără citostatice? Sau, mă rog, s-a luat ceva soluție de dezinsecție sau deratizare să nu mai urce gândacii pe pereți și șobolanii în saloane, cum se întâmplă în multe dintre spitalele din țara asta?

Personal, cotizez de 18 ani la bugetul sănătății. 18 ani în care am plătit în fiecare lună și în care, pe verificate, am beneficiat de o perfuzie și o injecție. Slavă Domnului, nu am avut nevoie de altceva.

Așa că, domnule (fost) ministru, nu-mi spuneți mai bine pe ce mi-ați cheltuit banii, înainte să-mi cereți alții?