Un solicitant de azil libian a fost arestat preventiv sub acuzația că ar fi violat o tânără ungară în vârstă de 27 de ani, sâmbătă, în orășelul maltez Paceville, informează cotidianul Malta Today.
Ezzedin Salem Elaoud, în vârstă de 26 de ani, din Tripoli, este acuzat de viol și vătămare corporală. Imigrantul libian a pledat nevinovat.
Avocații solicitantului de azil susțin că cei doi au întreținut relații intime în mod consensual. În plus, potrivit martorilor, victima mirosea a alcool în momentul depunerii reclamației.
Cazul a atras reacția vehementă a Guvernului de dreapta de la Budapesta, care a adoptat o serie de măsuri drastice împotriva imigranților extracomunitari.
Budapesta a cerut autorităților malteze să furnizeze rapid informații despre presupusul viol, a declarat luni ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, citat de site-ul hvg.hu.
„Ungaria nu a primit un raport complet din partea autorităților malteze, dar ambasada ungară din Roma și consulatul onorific din Malta au confirmat că un cetățean ungar a reclamat un viol”, a spus Szijjarto, conform MTI.
„Ungaria consideră inacceptabil că autoritățile malteze nu au furnizat mai multe detalii despre acest caz”, a subliniat șeful diplomației de la Budapesta.