„Guvernele trebuie să fie flexibile. Nu vrem mai multe ministere, ci mai mulți miniștri capabili să gestioneze schimbarea. Vrem un guvern tânăr și flexibil care să îndeplinească aspirațiile tinerilor și ambițiile cetățenilor noștri”, a spus șeicul, în cadrul Summitului Mondial Guvernamental organizat în Dubai, scrie BBC. Oficialul arab a precizat că va exista o fuziune între câteva ministere și că plănuiește să externalizeze mare parte din serviciile guvernamentale.
Pe lângă Ministerul Fericirii și Ministerul Toleranței, în Emiratele Arabe Unite va exista și un Consiliu Național al Tinerilor, format dintr-o „elită de bărbați tineri și femei tinere” care va oferi consultanță guvernului pe probleme legate de generația lor și care va fi condus de o femeie-ministru în vârstă de 22 de ani.
„Energia tinerilor va alimenta guvernul nostru pe viitor”, a completat șeicul Mohammed, care a mai spus: „Vrem un guvern care să consolideze abilitățile oamenilor săi, pe lângă furnizarea de servicii, (…) un guvern care să plaseze fericirea cetățenilor în fața tuturor priorităților sale”.