„Liviu Dragnea este mult mult mai agresiv în a combate orice părere contrara cu a lui chiar și prin comparație cu Victor Ponta. Să mă explic: nu numai că a șters mii și mii de comenturi la postarea despre legea aia aberantă, dar a dat ban tuturor celor care au îndrăznit să comenteze. După cum se poate vedea nu mai pot să postez pe pagina sa, nici să dau like la vreun comentariu. Asta nu s-a întâmplat cu Victor Ponta deși comentariile de atunci erau mai incomode”, a afirmat Moraru pe pagina sa de Facebook.
Potrivit directorului adjunct al IPP, comentariul pentru care a fost blocat pe pagina liderului PSD a fost: „E grea politica la București. Nu se compară cu cea de la lixandria”.
Președintele PSD a afirmat, tot sâmbătă, că proiectul de lege privind defăimarea „a stârnit un val de injurii la adresa sa” și că îl „încearcă o tristețe” din cauză că ”nimeni nu a avut răbdarea să citească noile modificări ale legii”.
„Le mulțumesc tuturor celor ce s-au exprimat, fiecare după cum a putut, în legătură cu această lege. E dovada ca libertatatea și demnitatea preocupă societatea românească într-o măsură sănătoasă. Societatea își măsoară, din când în când, limitele de expresie și de toleranță. Iar această lege ne ajută, la urma urmei, să devenim mai toleranți”, afirmă Liviu Dragnea.
În ultimele zile președintele PSD s-a confruntat, pe pagina sa de Facebook, cu un val de opinii critice la adresa inițiativei sale. Dragnea a ales să șteargă cea mai mare parte a acestor postări, păstrându-le pe cele pozitive.