Acesta este materialul viitorului: Metalul care se comportă ca apa va revoluționa industria electronicelor

Acesta este materialul viitorului: Metalul care se comportă ca apa va revoluționa industria electronicelor
Publicat: 20/02/2016, 01:22

Când a fost descoperit cu 10 ani în urmă, oamenii de știință și companiile din industria IT au susținut că grafenul este materialul viitorului. Ei sperau la acea dată că va înlocui siliconul din care sunt produse unele componente electronice, va fi folosit pentru îmbunătățirea eficienței bateriilor și va permite producerea unor ecrane tactile extrem de performante.

Până ca grafenul să fie folosit în aceste scopuri, oamenii de știință au demarat numeroase cercetări, prin care încearcă să-i înțeleagă structura. Un astfel de demers a fost inițiat de oamenii de știință de la Universitatea din Harvard și Rayton BBN Technology, SUA, iar ceea ce au descoperit este impresionant.

Echipa de cercetare a dezvoltat noi metode, prin intermediul cărora au reușit să obțină grafen extrem de pur și să îi măsoare, mai apoi, conductivitatea termică. Specialiștii, conduși de profesorul Philip Kim, speră ca tehnicile pe care le-au conceput să fie utilizate în producerea de dispozitive foarte eficiente din punct de vedere termoelectric.

Conform Descoperă, în cadrul unuia dintre experimentele pe care le-au realizat, oamenii de știință americani au introdus un strat de grafen, având o grosime de doar un atom, între mai multe straturi produse dintr-un cristal cu o structură atomică asemănătoare grafenului. Mai apoi, fizicienii au turnat pe suprafața probei de grafen o așa-numită „supă termică”, care conținea atât particule încărcate negativ, cât și particule încărcate pozitiv.

Rezultatele experimentului i-au uimit pe cercetători, deoarece particulele se deplasau pe suprafața grafenului sub forma unor curente termice, dar și electrice. O astfel de observație asupra unui metal nu a mai fost făcută până acum.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună