Membru CNA: Antena 3 face „ȘANTAJ PUBLIC” în legătură cu notificarea Fiscului. „Știa din august că trebuie să își găsească alt sediu”

Membru CNA: Antena 3 face „ȘANTAJ PUBLIC în legătură cu notificarea Fiscului. „Știa din august că trebuie să își găsească alt sediu
Publicat: 16/02/2016, 09:16

„Ceea ce face acum Antena 3 se numește dezinformare și șantaj public. De ce? Fiindcă Antena 3 știa din august 2014, data hotărârii judecătorești rămasă definitivă, faptul că trebuie să își găsească alt sediu.
Au sperat că vor fi ținuți în brațe”, spune Valentin Jucan, într-un mesaj publicat luni seară, pe contul său de pe rețeaua de socializare Facebook.

Valentin Jucan precizează că va sesiza plenul CNA în privința programului difuzat, luni, de Antena 3, referitor la notificarea ANAF.

Sediile posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârșitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentința penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor.

„Direcția generală regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătoresti, a notificat astăzi (luni – n.r.), 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea, a anunțat în emisiunea „100 de Minute” că inspectorii ANAF le-au transmis că, în cel mult cinci zile, clădirile în care funcționează postul de televiziune vor fi evacuate.

„Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală. Termenul pe care îl au la dispoziție persoanele notificate este de 5 zile lucrătoare de la data notificării, așa cum este reglementat la art. 1039 din legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare”, se mai arată în comunicatul ANAF.

În august 2014, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, pe Sorin Pantiș, fost ministru, la șapte ani de închisoare, și pe Corneliu Popa, fost director al Agenției Domeniilor Statului, la opt ani de închisoare.

Instanța a dispus și confiscarea mai multor imobile apaținând inculpaților, printre care sediile posturilor de televiziune Antena și cel al grupului de firme Grivco, prejudiciul total fiind de circa 60 de milioane de euro. Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de proprietar al acestor bunuri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...