Dezvăluire inedită a lui Mircea Cărtărescu: cum a ales între SUA și România

Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Gabriela Adameșteanu și Florin Lăzărescu sunt protagoniștii celui mai recent documentar semnat de Alexandru Solomon, „România: patru patrii”, care a avut premiera bucureșteană, luni seară, la Cinema „Elvira Popescu”.

În acest context, Mircea Cărtărescu a vorbit despre „o despărțire” din viața mea, când a urmat semnul destinului. Mircea Cărtărescu și Gabriela Adameșteanu au fost, în 1990, ” într-o mare aventură americană”, la o bursă de trei luni în Statele Unite.

„Vreau să spun că pentru mine a fost un șoc cultural aproape zdrobitor. Veneam din România pe care o știm cu toții și am fost într-un fel parașutați în mijlocul New York-ului. Nu era alt continent, nici altă lume, lumea I, lumea a III-a șamd, era altă planetă. Primul lucru pe care l-am făcut la Washington dimineața, m-am trezit la 6 dimineața… nemaiputând să dorm, m-am dus direct în primul magazin pe care l-am găsit deschis… și acolo era un department store cu tot felul de lucruri. Ce am făcut? M-am apucat să fac fotografii înăutru acolo, pentru că m-am gândit că cei din țară n-o să mă creadă, când o să le povestesc de atâta abundență. Eram strivit de experiența românească, de când mă născusem și până atunci. Așa încât pe de o parte, firește, lumea aceea americană m-a marcat pentru totdeauna, dar pe de altă parte m-a și speriat extraordinar de tare, așa încât aveam o ambivalență (…) Se vorbește despre complexul dragoste – ură față de propria ta națiune, față de propria ta identiate șamd. Eu aveam acest complex și față de America. Eram între două lumi”, a spus Mircea Cărtărescu, făcând referire la „poemul lui T.S. Eliot cu magii, care se duc după stea”. „Ajung la ieslea unde se naște Mântuitorul, dar ei nu se pot bucura, nu se pot bucura nici de această lume nouă, unde ei nu aveau acces, unde ei erau excluși. Și când s-au întors acasă nu se mai puteau bucura nici de lumea cea veche. Au rămas prinși între două lumi pentru totdeauna. La fel mă simțeam și eu”, a spus Mircea Cărtărescu.

Acesta a fost motivul pentru care Mircea Cărtărescu a decis să dea cu banul. „Înainte să plecăm din Statele Unite, pe aeroport, eu am dat cu banul. Am scos o monedă din buzunar, 25 de cenți… Și am zis dacă cade pe partea cu stema este România, dacă cade pe partea cealaltă este America. Realmente am făcut asta. Nu e un banc, nu e o glumă. Și eram absolut hotărât să urmez acest semn al destinului. Și a căzut pe partea românească, n-am mai avut ce face, m-am suit în avion și am ajuns acasă… Viața mea în acea clipă de fapt, ca în ‘Solenoid’, în ultimul meu roman, putea să o ia fantomatic în altă parte. Deci acolo a fost o plesnitură, o despărțitură în viața mea, o despărțire în viața mea, aș fi putut fi în momentul acesta la fel de american ca Volodea Tismăneanu, de pildă. Nu știu cine aș fi fost. Chiar nu știu (…) Însă privind în urmă, sunt foarte mulțumit că am rămas, sunt foarte mulțumit. Simt că mi-am umplut destinul într-un fel (…) și că nu se putea altfel. Acum chiar simt că nu se putea altfel, sunt foarte foarte încântat, mă simt bine în România, mă simt bine între oameni la fel ca mine, mă simt legitim aici – acest sentiment de legitimitate nu-l ai nicăieri în altă parte -, și aud tot timpul această ciripire continuă, care este propria mea limbă”, a spus Mircea Cărtărescu.

În schimb, scriitoarea Gabriela Adameșteanu a spus că nu s-a gândit să plece din România, pentru că nu a dorit să-și părăsească familia.

„Nu am avut dorința asta să plec, deși în jurul meu, în familia mea, în cercul meu de prieteni din tinerețe, aceasta era o temă recurentă. De ce? În primul rând n-aș fi plecat, pentru că nu mi-aș fi lăsat ostatică familia (…). Pe urmă începusem să scriu și n-aș fi plecat pentru că eram conștientă că pentru un scriitor român e bine să rămână în România. Acum trebuie să spun că probabil mai exista un motiv. Întotdeauna când am plecat, atunci când m-am întors, oricât de rău mi se părea că arăta România, eu mă simțeam bine când mă întorceam acasă. Vedeam cât este de urât, cât de greu trăiesc oamenii, dar eu mă simt relaxată când ajung aici. E o stare, e un sentiment care e al meu”, a spus Gabriela Adameșteanu.

În ceea ce privește documentarul „România: patru patrii”, de Alexandru Solomon, Mircea Cărtărescu a spus că acest film „respiră sinceritate”.

„Tu ai știut să scoți lucrul ăsta din noi”, i-a spus Mircea Cărtărescu regizorului Alexandru Solomon. „Mi-a plăcut cum vorbește Florin (Florin Lăzărescu, n.r.), mi-a plăcut foarte tare, mi-a plăcut că nu a vrut să joace pe altcineva decât pe el însuși în filmul ăsta (…) Mi-a plăcut cum a vorbit Gabriela (Gabriela Adameșteanu, n.r.) de asemenea, fără niciun fel de emfază și fără să încerce să se pună în valoare sau să spună ceva așa mai… că tot suntem ‘telectuali cu toții, să spună ceva mai ‘telectual. Și mi-a plăcut foarte mult Norman Manea, care a fost mai uman după părerea mea și mai sensibil ca oricând. Eu nu l-am mai văzut așa și îl știu dinainte de ’89, când eram buni amici și când a scris printre primii despre generația mea. Ai reușit să scoți ceva bun din noi. Nu o imagine bună a României. Nu ăsta a fost mobilul filmului tău, ci această deschidere și sinceritate a tuturor celor care au participat și îți mulțumesc mult pentru asta”, i-a mai spus Cărtărescu lui Solomon.

Totodată, răspunzând unei întrebări din public, Mircea Cărtărescu a vorbit despre „ura față de țară”, spunând că asta este „o goangă veche, de care ne-am săturat cu toții”.

„Cei care urăsc un loc pleacă din locul acela, se duc în altă parte, dacă au posibilitatea șamd. Faptul că noi suntem aici și ne-am resemnat într-un fel să rămânem în această țară de dor spune ceva. Nu cred eu că este cazul în toate împrejurările să faci paradă de patriotism. E ca și când ți-ai declara dragostea față de nevastă public și în toate locurile. Sunt lucruri care, după părerea mea, e decent să rămână nespuse, să rămână nespuse în public și să se vadă numai prin gesturi și lucruri și cuvinte indirecte”, a mai spus Mircea Cărtărescu.

La rândul său, scriitorul Florin Lăzărescu a spus în cadrul evenimentului că România este frumoasă și nu este făcută numai din cei care critică și din cei care înjură. „Mie mi se pare că unii trăim cu impresia greșită că România înseamnă publicul țintă al Antenei 3 sau pornește de la sfârșitul articolului, cu ăia care înjură (…) România e altceva decât asta (…) România sunt oamenii din jur, poveștile lor”, a mai spus Florin Lăzărescu.

Scriitorul Norman Manea, la rândul său protagonist al documentarului lui Alexandru Solomon, nu a fost prezent la eveniment. Acesta este la New York, după cum a precizat Solomon.

În „România: patru patrii”, patru geografii subiective se suprapun și alcătuiesc o hartă complexă și surprinzătoare a unei țări care încă își mai caută locul în lume. Patru scriitori din patru generații diferite; doar o singură țară. Filmul descrie experiențele lor de viață și desenează astfel un cvadruplu portret al României: tânără în raport cu alte țări, dezamăgită de imaginea sa peste hotare, deprimată sau exaltată de istoria sa recentă, mereu iritată de poziția ei periferică în Europa. Și totuși plină de umor.

Pentru Norman Manea, România înseamnă și experiența exilului : deportat în Transnistria la 5 ani, s-a strămutat la New York la vârsta de 50 de ani. Și-a luat însă cu el limba română – „cum își duce melcul cochilia”. După 13 ani de gazetărie politică și acțiune civică, Gabriela Adameșteanu s-a întors la literatură și continuă să descrie „diminețile pierdute” ale României. Pentru Mircea Cărtărescu „să fii român înseamnă să fii păstor al ruinelor”. Cel mai tânăr dintre cei patru, Florin Lăzărescu, se împarte între organizarea unui festival literar, fotografie și scris. În urmă cu douăzeci de ani, un prieten i-a prezis că „România va fi o țară civilizată când vei vedea pe stradă mașini decapotabile. Cu toate acestea – observă Lăzărescu – decapotabilele au apărut, dar civilizația se lasă așteptată”.

„România: patru patrii” face parte din colecția de filme „Europa scriitorilor”, produsă de prestigioasa televiziune Arte. Cele 16 documentare interoghează scriitori din tot atâtea țări și vorbesc astfel despre criza europeană, despre literatură și despre identități naționale. Țările portretizate sunt Belgia, Portugalia, Islanda, Austria, Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Turcia, Germania, Grecia, Italia, Danemarca, Ungaria, Spania, Franța și România.

„România: patru patrii” este o producție a Les Films d”Ici 2, ARTE France, Hi Film Productions, fiind realizată în coproducție cu Societatea Română de Televiziune, cu sprijinul Centre National de la Cinématographie et de l”image animée din Franța. Premiera peliculei este organizată cu sprijinul Institutului Francez.

Alexandru Solomon semnează scenariul și regia, imaginea poartă semnătura lui Marius Beșu și Rudolf Costin, de sunet s-a ocupat Marian Cazacu, montajul a fost realizat de Sophie Reiter, iar producători sunt Serge Lalou, Ada Solomon și Alexandru Solomon.

Alexandru Solomon a lucrat mai întâi ca operator, apoi ca director de imagine, iar din 1993 semnează regia de documentare. S-a impus în cinematografia românească prin trei documentare de referință: „Marele jaf comunist” (2004), despre reconstituirea celebrei tentative de jaf a Băncii Naționale a României din 1959, „Cold Waves – Război pe calea undelor” (2007), povestea postului de radio Europa Liberă, și „Kapitalism – rețeta noastră secretă” (2010), care descrie drumul de la un comunism cu fața urâtă la o democrație originală de piață.

Din 2006, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Film Documentar One World România.