Decizie istorică. Obama va efectua în martie o vizită în Cuba

Decizie istorică. Obama va efectua în martie o vizită  în Cuba
Publicat: 19/02/2016, 13:32

Executivul american urmează să anunțe joi că Obama va efectua „în săptămânile următoare” o vizită în America Latină, și anume în Cuba, a declarat miercuri pentru AFP, sub protecția anonimatului, un oficial american.

Ultima vizită a unui președinte american în exercițiu pe insula situată în largul coastelor statului american Florida datează din 1928, cea a lui Calvin Coolidge. Obama va deveni astfel primul șef de stat american care va vizita această țară de la revoluția lui Castro din 1959.

După anunțarea unei apropieri între Washington și Havana, în decembrie 2014, cele două țări și-au restabilit relațiile diplomatice în iulie 2015.

Obama și-a exprimat în mai multe rândui dorința de a vizita Cuba, subliniind că nu-l interesează doar o „simplă validare a statu-quoului”.

„Ceea ce am transmis Guvernului cubanez este că «dacă vom vedea progrese clare în privința libertăților cubanezilor obișnuiți, voi fi încântat să merg la fața locului pentru a pune aceste progrese în lumină»”, declara el în decembrie pentru Yahoo! News.

„Dacă voi merge acolo este clar că va fi necesar să pot vorbi cu toată lumea”, adăuga el. Cu toate aceste un oficial al Casei Albe a precizat că este puțin probabilă o întâlnire a președintelui american cu Fidel Castro.”Nu mă aștept ca președintele Obama să aibă vreo întrevedere cu Fidel Castro; Raul Castro este președintele Cubei”, a declarat Ben Rhodes, adjunctul consilierului prezidențial pentru siguranța națională.

Congresul Partidului Comunist Cubanez este prevăzut pe 16 aprilie.

– „Dictatură comunistă”

Întrebat miercuri seara ce părere are despre această vizită a lui Obama, candidatul republican la postul de la Casa Albă Marco Rubio, născut la Miami, ai cărui părinți sunt cubanezi, a subliniat că el nu ar vizita insula, dacă ar fi președinte, până când aceasta nu va fi „liberă”.

„Acum, la un an și două luni de la deschiderea către Cuba, Guvernul cubanez rămâne la fel de opresiv ca întotdeauna”, a declarat el pentru CNN, catalogând regimul de la Havana drept o „dictatură comunistă antiamericană”.

De 50 de ani, sute de mii de cubanezi au emigrat în Statele Unite.

Emigranții „politici” de la începuturile Revoluției continuă să se opună acerb oricărei apropieri de regimul de la Havana, însă cei care au migrat mai de curând și-au păstrat legături solide cu insula și au primit mult mai favorabil anunțul acestei reluări a relațiilor.

„Todos somos americanos” (suntem toți americani), afirma Obama într-un discurs pe care l-a susținut la Casa Albă, după ce a discutat la telefon cu omologul său cubanez Raul Castro.

Cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite a îndemnat în mai multe rânduri la o continuare a acestui proces de normalizăre a relațiilor angajat și a cerut Congresului să ridice embargoul impus Cubei de către John F. Kennedy în 1962, consolidat prin legea Helms-Burton în 1996.

„Cincizeci de ani de izolare a Cubei nu au reușit să promoveze democrația și ne-au determinat să ne retragem din America Latină”, le spunea el adversarilor săi republicani în urmă cu doar câteva săptămâni, în discursul despre starea Uniunii.

„Vreți să ne consolidăm leadershipul și credibilitatea pe continent? Recunoașteți că Războiul Rece s-a încheiat. Ridicați embargoul”, îndemna el.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...