Autostrada Transilvania blocată într-o „pădurice”. Motivele pentru care nu există acordul de mediu

 Autostrada Transilvania blocată într-o pădurice. Motivele pentru care nu există acordul de mediu
Publicat: 19/02/2016, 15:59
Actualizat: 19/02/2016, 16:03

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Ioan Vușcan, a declarat, vineri, la primul Comandament de lucru pentru obținerea unui nou acord de mediu necesar pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, că, în acest caz, „nu știe stânga ce face dreapta”, existând „o foarte slabă comunicare între părți”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În urmă cu două săptămâni am chemat proiectantul și pe cei de la CNADNR să vedem care este povestea nesfârșită și enigmatică a Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul Gilău – Nădășelu. Am constatat, cu surprindere, că acordul de mediu care trebuia încheiat în decembrie 2014 nu a fost finalizat nici pentru prima fază din cele patru. Concluzia este că nu știe stânga ce face dreapta, există o foarte proastă comunicare între părți. Din cauza lipsei acordului de mediu nu putem defrișa o pădurice, unde se lucrează de o parte și de alta a ei. Avem sute de hectare defrișate ilegal și nu suntem în stare să defrișăm o pădurice în interes public, necesară pentru Autostrada Transilvania, pentru că nu avem acordul de mediu finalizat”, a spus Vușcan.

Potrivit acestuia, la toate problemele semnalate se adaugă „ghinionul” unui câștigător al licitației pentru proiectul de acord de mediu, SC USI SRL, „care nu este tocmai potrivit pentru un asemenea proiect, având o experiență redusă”.

„Suntem de râsul lumii pentru că și atunci când avem bani nu suntem în stare să facem autostrăzile, le facem ori prost, ori se surpă, ori nu le facem deloc. Șansa e să vedem dacă specialiștii care se ocupă de proiectul de acord de mediu sunt în stare să finalizeze acest obiectiv, iar dacă nu, soluția ar fi rezilierea contractului pentru că nu mai putem aștepta luni de zile să ne lămurim dacă avem nevoie de proiect pentru acest acord de mediu, de proiect tehnic sau e suficient un studiu de fezabilitate, pentru că nici asta nu se știe, acum se clarifică”, a afirmat Vușcan.

El a subliniat că acordul de mediu însoțește orice investiție de acest fel, iar cel pentru Autostrada Transilvania a fost întocmit în 2004, cu o valabilitate de 10 ani, până în 2014, iar acum trebuie refăcut.

„Este un document în baza căruia se face proiectarea autostrăzii și reglementează tot ce înseamnă proiectare și execuție din punctul de vedere al mediului. Cred că vina cea mai mare aparține firmei care face un astfel de acord de mediu pentru autostrăzi și nu a existat o sincronizare a solicitărilor în raport cu consultantul și cu Agenția Națională de Protecția Mediului. Când nu există întâlniri periodice, stau luni de zile și așteaptă. Eu le-am spus că nu avem sute de autostrăzi în România, avem câteva în construcție, ar trebui să fie zilnic astfel de întâlniri pentru a ști în ce fază suntem”, a precizat el.

Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, Grigore Crăciun, a declarat, la rândul său, că a solicitat o ultimă notificare din partea firmei care se ocupă de obținerea acordului de mediu pentru a o trimite la București, în condițiile în care acordul este emis de Agenția Națională de Protecție a Mediului.

„Va dura câteva luni obținerea acordului de mediu”, a spus Crăciun.

Reprezentanții CNADNR care au participat la întâlnire nu au dorit să comenteze situația.

Prefectul Gheorghe Ioan Vușcan a convocat, vineri, la Prefectura Cluj, primul Comandament de lucru în vederea urgentării și eficientizării colaborării între toate instituțiile statului de la nivel județean și național pentru obținerea unui nou acord de mediu necesar pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. La întâlnire au participat, printre alții, reprezentanți ai CNADNR, ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, ai Agenției pentru Protecția Mediului Cluj, precum și reprezentanți ai firmei Egis care a asigurat consultanța proiectului, ai proiectanților și alți specialiști în domeniu.

Lucrările la tronsonul Gilău – Nădășelu, cu o lungime de 8,7 kilometri, au început în august 2014 și sunt executate de asocierea dintre firmele UMB Spedition și Tehnostrade în proporție de 66 la sută, acestea fiind blocate de o pădure cu o suprafață de șapte hectare care se află pe traseul autostrăzii. Contractul de execuție este în valoare de 258 de milioane de lei, termenul de finalizare a tronsonului fiind aprilie 2016.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar