Viața pe Terra a debutat cu apariția microorganismelor. În timp, acestea s-au diversificat și s-au adaptat celor mai diverse condiții de supraviețuire. Unele organisme microscopice au evoluat în vecinătatea unor medii extreme, cum sunt izvoarele hidrotermale sau lacurile de lavă.
Un nou studiu al cercetătorilor suedezi demonstrează că există microbi care trăiesc în crusta Pământului. Aceste forme de viață fac parte din așa-numitul domeniu „Archaea” sau „Archaebacteria”, constituit din microorganisme unicelulare, a căror celulă nu prezintă nucleu sau organite despărțite de membrane. Astfel de organisme pot supraviețui în medii extreme, cum sunt lacurile sărate sau izvoarele termale acide.
Microbii nou-descoperiți au fost denumiți „Hadesarchaea”, însemnând „vietăți antice din Infern”. Cercetătorii au descoperit aceste forme de viață în mina de aur East Rand, din Africa de Sud, la o adâncime de circa 3,2 kilometri. Probele luate de la fața locului au demonstrat că vietățile pot supraviețui la o temperatură de circa 80 de grade Celsius, fără a avea nevoie de oxigen sau lumină.