Când va fi înmormântat celebrul scriitor Umberto Eco. „A avut o dorință laică”

Când va fi înmormântat celebrul scriitor Umberto Eco. „A avut o dorință laică
Publicat: 21/02/2016, 13:47

Ceremonia funebră laică va avea loc marți, la ora 15.00 (16.00, ora României), în Castelul Sforzesco, un edificiu din secolul al XV-lea pe care Umberto Eco îl vedea de la fereastra casei sale, precizează La Repubblica. Soția celebrului filosof italian, Renate, și fiica acestuia, Carlotta, nu au făcut nicio declarație pentru presă, lunând însă din fața casei din Milano trandafiri albi și roșii lăsați de admiratori ai scriitorului.

„Dorința lui Umberto Eco privind funaraliile laice era în concordanță cu viața sa, care a fost profund laică”, a declarat coordonatorul editorial al scriitorului, Mario Andreose.

Reprezentantul editorial al lui Umberto Eco a precizat că ultima carte a acestuia, „Pape Satàn Aleppe” – inspirată dintr-un controversat vers malefic din „Infernul” (lucrarea „Divina Comedie”, de Dante Alighieri) – va fi lansată, în loc de luna mai, cum era prevăzut inițial, la sfârșitul săptămânii viitoare, de Editura La Nave di Teseo, înființată de filosoful italian în 2015.

Scriitorul italian Umberto Eco, specialist în semiotică, autorul celebrelor romane „Numele trandafirului” și „Pendulul lui Foucault”, a decedat vineri seară la vârsta de 84 de ani.

Filosoful Umberto Eco, supranumit „părintele semioticii interpretative”, profesor emerit al Universității din Bolonia și fondator al Departamentului de comunicare al Universității din San Marino, a decedat în locuința sa din Piața Castello, Milano. Umberto Eco suferea de câțiva ani de cancer.

Născut în orășelul Alessandria, în nordul Italiei, pe 5 ianuarie 1932, Umberto Eco a devenit celebru cu romanele „Il nome della rosa / Numele Trandafirului” (1980) și „Il pendolo di Foucault / Pendulul lui Foucault” (1988). Ultima carte publicată în viață de filosoful italian a fost „Anno zero / Numărul zero”, publicată în 2015.

Umberto Eco a fost autorul a numeroase alte lucrări în domeniile semioticii, esteticii medievale, lingvisticii și filosofiei. Eco a început să devină interesat de influența presei asupra culturii de masă la sfârșitul anilor 1950. În anul 2010, a devenit profesor asociat al Academiei naționale italiene pentru Științe Morale, Istorice și Filosofice.

Catalogat „părintele semioticii interpretative”, Umberto Eco s-a remarcat cu lucrări precum „Il problema estetico in San Tommaso / Problema estetică la Sfântul Toma d’Aquino” (1956), „Sviluppo dell’estetica medievale / Dezvoltarea esteticii medievale” (1959), „Arte e bellezza nell’estetica medievale / Artă și frumusețe în estetica medievală” (1987), „Opera aperta / Operă deschisă” (1962), „La struttura assente / Structura absentă” (1968), și „Trattato di semiotica generale / Trata de semiotică generală” (1975).

„Doliu pentru cultură, ne-a părăsit Umberto Eco; suntem profund îndurerați”, a reacționat Editura Bompiani, conform TGcom24.it.

„Doliu imens pentru dispariția lui Umberto Eco”, a transmis premierul Italiei, Matteo Renzi. „Umberto Eco este un exemplu extraordinar de intelectual european, îmbinând în mod unic inteligența trecutului cu o capacitate inepuizabilă de anticipare a viitorului”, a adăugat șeful Guvernului de la Roma.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal