Anunțul Primăriei: Când se redeschide Arena Națională

Anunțul Primăriei: Când se redeschide Arena Națională
Publicat: 23/02/2016, 11:50

„Primăria Capitalei este proprietarul construcției. Punctul nostru de vedere rămâne neschimbat, nu redeschidem Arena Națională până când nu vom avea o bază legală”, a declarat purtătorul de cuvânt al PMB.

De asemenea, vineri, PMB a trimis o adresă către ISU București și MAI prin care a cerut să i se prezinte prevederile legale în baza cărora stadionul ar putea fi redeschis.

„Până acum nu am primit niciun răspuns de la ei. Imediat ce vom avea aceste răspunsuri vom da și un punct de vedere oficial”, a precizat Ichim.

Pe de altă parte, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a transmis, prin intermediul site-ului oficial al instituției pe care o conduce, o scrisoare deschisă către Primăria Capitalei, pentru a urgenta rezolvarea problemelor și redeschiderea Arenei Naționale pentru meciul cu Spania.

În cazul în care Primăria Capitalei va întârzia să răspundă acestei scrisori, Răzvan Burleanu a specificat faptul că Federația Română de Fotbal se va vedea nevoită să acționeze în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea prejudiciului creat, finaciar și de imagine.

Pe 27 martie are loc meciul amical România – Spania, care ar fi trebuit să se joace pe Arena Națională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Telefoanele mobile sunt interzise. S-a dat ordinul. Cei care le folosesc riscă închisoare
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea