Poliția Română, de la moartea lui Gigina la cartea lui Godină

Poliția Română, de la moartea lui Gigina la cartea lui Godină
Publicat: 25/02/2016, 05:10

Am avut această viziune, a distrugerii „virușilor” de către un sistem care iese din starea lui morbidă, generată de teamă, de cinism, de obișnuința cu răul. Care se scutură, după un șoc cumplit, de ideea acceptării supunerii fără drept de apel.

Moartea agentului Bogdan Gigina a produs un scurt-circuit de maximă tensiune, mai întâi în sufletul, apoi în mintea tinerilor polițiști. Au avut revelația faptului că sunt prizonierii unui sistem care îi folosește fără scrupule, de la ministrul politic, prin obediența ofițerilor, până jos, la talpă; la roată.

Fostul ministru Oprea, militar de carieră, și nu unul oarecare, ci ditamai generalul, nu a părut să aibă demnitatea necesară care să-l facă să accepte și să recunoască tragedia pe lângă care viața lui a trecut în pas de defilare.

Omul s-a declarat, mereu, nevinovat și senin. Mai mult, s-a plâns de propria neșansă: „M-am aflat la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit!”, ar fi spus el în fața onor comisiilor parlamentare. Așa? Păi, oare, nu chiar el, ministrul, prin pretențiile sale de parvenit absurd, a generat o situație limită care a condus la moartea tânărului polițist?

Continuarea evenimentelor a dovedit, însă, fără putință de tăgadă, că tinerii agenți au înțeles tot ceea ce generalisimul s-a făcut că nu pricepe, că nu știe, și nu vede, și au acționat în consecință.

Potrivit unui raport întocmit de Comisia juridică a Senatului, cel de-a doilea dosar al ex-ministrului de Interne a fost deschis în baza unui denunț formulat de trei ofițeri ai DIPI. Aceștia au declarat că, în 2015, Oprea, împreună cu șeful lor direct, Nicolae Gheorghe, a aprobat achiziționarea unui Audi A8, din banii alocați cheltuielilor operative ale DIPI, printr-o deturnare de fonduri – autoturismul fiind folosit, ulterior, exclusiv de fostul ministru.

Cu alte cuvinte, Gabriel Oprea nu numai că a folosit coloana de peste 1600 de ori în mai puțin de un an, dar s-a dedat și la aroganțe, însușindu-și un „Optar”, cumpărat pe banii instituției.

Iar denunțarea lui Oprea, chiar de către oamenii din sistem, a fost abia începutul.

Cazul Marian Godină, agentul de circulație umilit și amenințat de superiori, pentru că și-a făcut datoria de serviciu, a umplut paharul.

Colegii acestuia au acționat, conform propriei conștiințe, „întocmai și la timp”, deplasându-se la Brașov, din toată țara, spre a cere demisia/pensionarea șefilor lor, cu sechele milițienești.

Mai mult, românii au reacționat, la rândul lor, deopotrivă în real și în virtual, susținând acțiunile tinerilor polițiști, ca pe o manifestare curajoasă, de normalitate

Consecințele se văd: „virușii” defluiesc spre DNA, respectiv spre propria pensionare, lăsând în urmă, locurile mai aerisite, mai limpezi.

Sper ca, după revenirea în fire a Justiției, să fi venit și timpul Internelor. Desigur, cu voia și înțelegerea ministrului Petre Tobă.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...