Cele circa 90 de persoane s-au adunat în jurul orei 20.00 în fața Primăriei Timișoara, multe dintre ele fiind însoțite de câini.
Protestatarii au scandat „Nu eutanasierii”.
O tânără protestatară a declarat că a venit la protest pentru „dreptul la viață pe care îl are orice ființă, fie om sau câine”. Aceasta a spus că are acasă cinci câini, ultimul fiind adoptat zilele trecute, după ce a aflat din presă despre reînceperea programului de eutanasiere.
O altă protestatară a afirmat că i se pare inadmisibil ca un oraș ca Timișoara să nu își permită să adăpostească și să dea de mîncare câinilor fără stăpân.
Protestul s-a încheiat după aproximativ o oră, fără incidente.
În 17 februarie, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a semnat un document intern prin care câinii din adăpostul firmei de ecarisaj din oraș care nu sunt revendicați în termen de 14 zile vor fi eutanasiați. La rândul lor, asociațiile de protecție a animalelor au susținut că hotărârea este ilegală. La o zi după ce presa a publicat informația legată de documentul semnat de primar, aproximativ 370 din cei 580 de câini aflați în adăpostul firmei de ecarisaj din Timișoara au fost adoptați, majoritatea la distanță.