Inspectorul general al ISJ Timiș, Aura Danielescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că educatoarea din satul Iohanisfeld a fost suspendată după ce în presă a apărut o înregistrare audio cu aceasta în timp ce țipă la copii sau le adresează cuvinte injurioase.
„Consiliul de Administrație din școală a suspendat cadrul didactic respectiv. S-a constituit comisia de cercetare disciplinară prealabilă. Eu am vorbit personal cu mama (mama unui copil care a înregistrat educatoarea – n.r.), i-am transmis că ne pare foarte rău de acest incident, iar dacă a fost și repetitiv cu atât mai rău. Comisia își va desfășura ancheta, iar educatoarea va fi sancționată în conformitate cu gravitatea faptei pe care a săvârșit-o”, a declarat Aura Danielescu.
În înregistrare se aude cum educatoarea îi numește pe copii „ciobani” și „analfabeți” sau afirmații precum „Dumnezeule ce m-ai făcut pe planeta asta!. La cinci ani nu știu să stea pe scaun”, „Ai înnebunit? Te-a dus mama la altă casă iară? Păi și are alt bărbat? Are doi bărbați?” sau „Gura. La mama ta acasă vorbești, nu la mine. Eu sunt doamna educatoare”.
Educatoarea a fost înregistrată de mama unui copil care a spus acasă că nu mai vrea să meargă la grădiniță, pentru că educatoarea strigă. Văzând că băiatul și-a schimbat comportamentul, mama acestuia a ascuns un reportofon în hainele micuțului.
Potrivit inspectorului general al ISJ Timiș, sancțiunea în acest caz poate merge până la desfacerea contractului de muncă.