Prima pagină » Magazin » Unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, devenit celebru în „Rocky”, a murit

Unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, devenit celebru în „Rocky”, a murit

Unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, devenit celebru în
Actorul american Tony Burton, care a jucat în șase filme "Rocky" alături de Sylvester Stallone, a decedat vineri, la vârsta de 78 de ani, din cauza unor complicații generate de pneumonie, informează site-ul cotidianului The New York Times.

Tony Burton a decedat într-un spital din California, a declarat soția actorului, Aurelian Burton, explicând că soțul ei fusese internat de mai multe ori în ultimele luni, din cauza unei infecții a vezicii urinare și pneumonie.

Tony Burton a interpretat rolul lui Tony „Duke” Evers, antrenorul de box al lui Rocky Balboa, jucat de Sylvester Stallone, și Apollo Creed, interpretat de Carl Weathers, în șase filme din seria „Rocky”, în perioada 1976 – 2006. Burton a interpretat inițial rolul de antrenor de box al lui Apollo, adversarul lui Rocky Balboa, după care l-a antrenat pe Balboa.

„Veste tristă. Să te odihnești în pace, Tony Burton! Energia lui și talentul au conferit succes filmelor «Rocky»”, a transmis prin Twitter actorul Carl Weathers.

Înainte de a deveni actor, Tony Burton, născut în Flint, Michigan, a avut o scurtă carieră în boxul profesionist, câștigând titluri la categoria ușoară în anii 1955 și 1957.

În afară de filmele „Rocky”, Tony Burton a avut roluri în producțiile „The Shining” și „Stir Crazy”. Ultimul său rol a fost în filmul „Hack!” (2007).