Iran: o femeie în Consiliul Experților?

Iran: o femeie în Consiliul Experților?
Publicat: 28/02/2016, 10:01

Se pare că prezența la urne a fost de aproximativ 60 la sută. E posibil ca astăzi să fie difuzate câteva rezultate parțiale, mai ales cele din localitățile mici, dar rezultate substanțiale vom avea abia săptămâna viitoare.

Pentru ce au votat iranienii în sfânta lor zi de vineri? Pentru Parlament și pentru Consiliul Experților.

Merită subliniat că, la o populație de aproape 80 de milioane, Parlamentul de la Tehran are doar 290 de locuri, dintre care 14 sunt rezervate reprezentanților minorităților nonislamice – creștini, evrei, zoroastrieni.

Dintre cei aproximativ 53 de milioane de cetățeni cu drept de vot, 30 la sută au sub 30 de ani.

Pe listele pentru Legislativ se înscriseseră 12.000 de candidați, dintre care au rămas cam jumătate, după epurările făcute de Consiliul Gardienilor.

Mandatul parlamentarilor este de patru ani. Componența aleșilor e foarte importantă (în acest scrutin, reformiștii s-au unit cu moderații împotriva conservatorilor) pentru președintele Hassan Ruhani, care – mai mult ca oricând – are nevoie de suținere acum, dar și pentru a fi reales în 2017. Componența aleșilor e la fel de importantă pentru Liderul Suprem, Ayatollahul Khamenei, „în actuala conjunctură”, așa cum a declarat. Doar că pentru președinte și pentru Liderul Suprem „actuala conjunctură” are definiții diferite. Ruhani e un reformist, iar Khamenei – prin fișa postului și prin temperament – un conservator fanatic.

Scrutinul acesta fiind primul după ridicarea sancțiunilor internaționale, Liderul Suprem i-a sfătuit pe iranieni să se prezinte la vot, în stilul său… polemic: „Dușmanii noștri au ochii pizmași ațintiți asupra Iranului. Cetățenii sunt sfătuiți să voteze cu discreție și precauție, pentru a-i dezamăgi pe dușmani”.

Odată cu Parlamentul, s-a votat și Consiliul Experților – 86 de membri, aleși din opt în opt ani – un organism alcătuit din teologi, specialiști în drept islamic. Dacă atribuțiile Experților sunt obscure, influența lor în statul islamic e uriașă. Cea mai clară atribuție a celor 86 este alegerea Liderului Suprem, în cazul în care cel care se află la putere și pe care sunt meniți prin lege să-l supravegheze (nu și-au îngăduit niciodată asta) moare sau, din motive psiho-somatice, nu-și mai poate exercita atribuțiile. Deși unii își fac calculul că noul Lider Suprem ar putea fi numit de Consiliul ales ieri, Ayatollahul Khamenei (76 de ani), în ciuda problemelor sale de sănătate, e încă verde și ține discursuri de o lungime care i-ar putea da gata pe mulți.

În acest an, pentru Consiliul Experților s-au înscris 16 femei. Se pare că majoritatea au fost, din varii motive, respinse. Am informația – parțial verificată – că a rămas, totuși, în competiție doamna doctor Esmat Savadi. Ar fi a doua femeie, după Monireh Gorji, membră a primului Consiliu, care ar accede la o poziție atât de însemnată.

A fost respinsă și candidatura nepotului fondatorului Republicii, Hujatuleslam-ul Hassan Khomeini (43 de ani), susținător al președintelui Ruhani, văzut de cercurile reformatoare ca viitorul Lider Suprem.

După ce va fi anunțată oficial lista Consiliului Experților și după ce vom afla orientarea politică a Parlamentului, vom vorbi despre fabuloasele lupte pentru putere care se poartă în umbra moscheilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată