5 vedete din România la testul timpului. Momentul din viață pe care nu-l vor uita niciodată

Publicat: 10/03/2016, 14:40

„Dragostea e totul. E laitmotivul vieții. Nicio iubire nu se poate compara cu alta. Dragostea e conjuncturală și fluturii țin de energiile care se transmit între cei doi”, spune Anca Țurcașiu, pentru Gândul. Actrița Valentina Fătu nu concepe fericirea în afara iubirii: „Fericirea se naște având la bază iubirea, pentru omul pe care l-ai ales, pentru copii, pentru famile”. „Sunt anumite clipe în viață când îți vine să iei pe toată lumea în brațe, când toată lumea e a ta, sunt niște clipe frumoase, necesare, e bine că nu sunt permanente, că atunci ne-am plictisi”, continuă Vasile Muraru. „Eu am mereu timp pentru iubire, iar dacă nu îl am, îl inventez”, conchide Ada Condeescu.

Dragostea ne schimbă total. Ne face să respirăm altfel, să ne împrietenim cu timiditatea sau să fim mai îndrăzneți. Maria Radu recunoaște că i-a fost întodeauna greu să își exprime sentimentele: „Eram de fiecare dată mută de emoții. Am scris ”Stay” ca un mesaj pentru cei care nu pot spune ce simt la momentul oportun și pierd omul iubit. Incapacitatea de a spune ce simți poate distruge o relație frumoasă de iubire. Omul de lângă tine trebuie conștientizat de sentimentele tale. Eu, uneori, nu am știut să fac asta.Mi-e foarte greu să fac declarații, dar las ușa larg deschisă. Nu fac primul pas. Femeia trebuie curtată.Când sunt îndrăgostită, sunt exbuberantă și totul e roz. Sunt altruistă într-o relație și empatizez cu trăirile celuilalt. E important să împarți totul, inclusiv trăirile. E una dintre cheile vieții”, mărturisește cântăreața pentru Gândul. Actrița Ada Condeescu crede că iubim de mai multe ori, dar în feluri diferite: „Uneori dezvăluim, alteori ținem secret, e fascinație, e iubire carnală, e admirație. Uneori e totul la un loc și atunci e minunat!”

”Dacă ești implicat, treci greu peste o despărțire”

De cele mai multe ori, dragostea vine în galop și pleacă în vârful picioarelor. Anca Țurcașiu s-a întâlnit prima dată cu ea în copilărie: „Eram îndrăgostită de un vecin de bloc, cu care am rămas într-o relație de prietenie până astăzi. Ne sărutam, ne mângâiam. Aveam vreo opt ani. Am fost precoce”. Marea iubire avea însă să o cunoască la 18 ani: „A durat un an de zile, dar rămâne acolo, undeva. Dragostea vine când vrea ea, nu când vrei tu, așa că degeaba alergi. Nu o prinzi niciodată dacă fugi. E o iluzie. Nu știi când apare, vine călare și te cotropește. Omul fără dragoste ar fi nimic, nici nu ar exista””. Despărțirile au însemnat pentru ea lacrimi și suferință: „Dacă ești implicat, treci greu peste o despărțire”, admite solista.

„Dragostea lasă urme pentru totdeauna”, subliniază pentru Gândul Ada Condeescu. „E bine ca atunci când sunt adânci, când dragostea a fost dureroasă, să le înțelegi, să le vindeci, să nu le porți cu tine. Să le accepți, să-ți înțelegi drumul, trecutul și ce trăiești acum. Să fii pregătit și „sănătos”pentru o nouă poveste”, mărturisește actrița.

Maria Radu- foto Marius Bărăgan

Despre poveștile ei de amor, Maria Radu a lăsat muzica ”să vorbească’. Solista a retrăit totul pe portativ, fie că s-a lovit de o dezamăgire, a pierdut o șansă sau s-a lăsat sedusă de un vis În versurile piesei ”Zbor”, cântăreața se regăsește cel mai mult. Maria crede că oamenii uită de multe ori să iubească, să simtă, să trăiască: „Unii trăiesc fără iubire. S-au închis în ei. Din cauza fricilor, frustrărilor, orgoliilor nu văd partea plină a paharului. Omul fără iubire e blazat, trist și searbăd. Dragostea trăită la maturitate e o dragoste conștientă, asumată, implicarea e mult mai profundă. În adolescență te ia valul mai repede, ești mai impulsiv”. Pentru ea, primul sărut a venit la 17 ani. „Sentiment ciudat, nou, emoționant, aparte. Prima iubire a crescut sub ochii mei și n-am văzut-o. Am scris despre ea în piesa „All this time”. Pe atunci eram o adolescentă care mergea pe role cu prietenii, iar el era skater. Primul sărut a fost într-o zi de vară, în parcul Herăstrău”.

Încercările iubirii

Cu bune, cu rele, gesturile nebunești făcute din dragoste se învârt ca un carusel în sufletul fiecăruia dintre noi. Anca Țurcașiu se reîntoarce cu emoție în trecut: „Am făcut toate nebuniile din iubire. Am plecat într-o noapte, cu ce aveam pe mine, undeva la Sinaia, ca să mă întâlnesc cu bărbatul pe care îl iubeam””. La acest capitol și Maria Radu are câteva trăiri demne de a fi povestite: „Am făcut un gest impulsiv. Am fost la Roma cu un tip pe care îl văzusem doar de trei ori. Însă, în acel moment, am simțit că pot face asta. Poate că acum nu aș mai avea atât de multă încredere”.

La rândul său, Ada Condeescu își amintește când a trebuit să încerce rolul de femeie îndrăgostită pe marele ecran: „Au fost două momente grele, care țineau de credibilitate, dar pe care le-am împlinit, în ciuda fricii pe care o aveam: primul în „Loverboy”, scena dezvirginării lui Veli, iar al doilea în „Love Island”, când dragostea mea pentru o altă femeieeste evidentă.Am lucrat mult la genul acela de relație, care nu îmi era deloc aproape”.

„A fost prima dată când m-am uitat la un bărbat să văd dacă are verighetă”

Când vine clipa, se spune că dragostea găsește o cale de a aduce doi oameni împreună. Poate de aceea, când și-a întâlnit soțul, Anca Țurcașiu a știut din prima secundă că el e alesul: „A fost prima dată în viața mea când m-am uitat la un bărbat să văd dacă are verighetă. A fost o dragoste furibundă, la prima vedere. Ne-am întâlnit în America, într-un turneu. Eram la Sacramento. Am coborât dintr-un microbuz și el ne întâmpina, era manager la un hotelul unde urma să stăm. Nu îmi doream să mă căsătoresc, a fost ceva neplănuit””. Astăzi, Anca se lasă încă surprinsă de partenerul ei de viață și povestea lor curge frumos înainte: „Îmi face deseori declarații. Sărbătorim întotdeauna ziua în care ne-am cunoscut, aniversarea căsătorie noastre. Îmi pregătește tot timpul surprize și momente frumoase”.

Pe de altă parte, actrița Valentina Fătu are convingerea că umorul ajută mult într-o căsnicie: „Soțul meu are o fire veselă, nu e vorbăreț, dar e nostim. Nu e actor, e om normal, e inginer. Contează să ai acasă pe cineva care te susține, care te înțelege, care nu are curiozități nesănătoase pentru meseria noastră””. „Spectacolul mai întârzie și din cauza aplauzelor”, o completează colegul Vasile Muraru, care de ani buni își găsește liniștea lângă un medic. Cum a cucerit-o? „M-am ținut de ea”, îmi mărturisește actorul. „Acasă nu sunt ca pe scenă, mai veseli sunt soția și copiii”, continuă el. Actorul de la Teatru Constantin Tănase are o fată de 25 de ani și un băiat de 22. „Băiatul are talent, dar nu am insistat să facă teatru. Nu știu ce îi place, dar s-a orientat bine”. Vasile Muraru admite că își ajută soția cu ce poate: „Mai spăl și vase”. Cu toate astea, au fost și momente când le-a dat emoții celor apropiați. „În 83, filmam pentru „Melodii la Costinești””. Într-o zi nu a venit casacadorul care trebuia să mă dubleze, așa că am hotărât să sar eu. Totul era pregătit, a ieșit bine, dar a doua zi, din cauza șocului, nu am reușit să mă mai ridic din pat, eram înțepenit total”.

Valentina Fătu și Vasile Muraru

Maria Radu a simțit de două ori că și-a întâlnit sufletul pereche, dar destinul nu a fost de partea ei. „S-a întâmplat o dată în adolescență și o dată în urmă cu doi ani. Comunicarea este esențială. Dacă aceasta nu există, apare un impediment. Când cei doi sunt sinceri și direcți, nu se instaurează acele îndoieli care duc la ruptură. În plus, orice relație, de orice tip, trebuie întreținută prin cuvinte, gesturi. N-am alergat niciodată după dragoste. Cred că lucrurile se întâmplă când trebuie să se întâmple. Cred în acest tip de flozofie. Și, din câte știu, în momentul în care îți dorești ceva din suflet, ți se întâmplă”, mărturisește Maria Radu pentru Gândul. ”Într-un fel, în fiecare seară spunem „Gong și de la capăt”, concluzionează Valentina Fătu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS